Aceasta este modalitatea de alegere a rectorului preferată de universitarii orădeni.
La Universitatea Oradea s-a desfăşurat, miercuri, primul referendum din istoria instituţiei menit să stabilească modalitatea de alegere a Rectorului Universităţii din Oradea: prin vot universal sau prin concurs public. Scrutinul s-a desfăşurat între orele 8 şi 18.
Din totalul de 795 de alegători cu drept de vot, s-au prezentat 555 de votanţi.
,,Au existat 552 de voturi valabil exprimate, două voturi nule şi un vot alb. În urma scrutinului, votanţii au optat în procent de 11,59% pentru varianta concurs public şi în procent de 88,41% pentru alegeri generale prin vot universal, direct, secret şi egal’’, a informat Olimpia Popoviciu, purtătorul de cuvânt al UO.
Rezultatul Referendumului va fi validat de Biroul Senatului şi va fi comunicat Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Această modalitate va fi folosită la alegerile rectorului care vor avea loc la începutul anului viitor, după încheierea mandatului actualului rector al Universităţii din Oradea, Cornel Antal.
Cadrele didactice spun că au optat pentru această variantă pentru că nu vor ca Universitatea Oradea să fie politizată.
,,Nu vrem ca viitorul rector să fie numit politic. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, la competiţie ar fi putut participa persoane din afara Universităţii care ar fi apărat interesele partidului şi nu ale studenţilor’’, a spus unul din profesorii cu drept de vot.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!