Recurs la arestarea lui Adrian Dume

De Cristian Horgoș
1Comentariu
Recurs la arestarea lui Adrian Dume
Tribunalul judecă joi recursul faţă de arestarea pentru 29 de zile a directorului CJCPCT Bihor, Adrian Dume.

Judecătoria Oradea a emis, marţi seară, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Adrian Dume, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor. Avocatul managerului CJCPCT a formulat recurs care se va judeca joi la Tribunalul Bihor. „Am declarat recurs fiindcă măsura preventivă nu se justifică dat fiind că fapta nu are o gravitate care să impună o arestare. Apoi, dosarul avea doar declaraţia lui Adrian Dume şi interceptări ambientale. Ori sunt două părţi în dosar şi a doua persoană nici măcar nu era audiată în momentul solicitării arestării preventive. În sarcina lui Adrian Dume se poate reţine că a tolerat nişte falsuri dar autorul falsurilor nu fost audiat înainte ca DNA să ceară arestarea clientului meu. Nu am mai întâlnit o asemenea practică.”, ne-a declarat Mircea Ursuţa.

Mai trebuie precizat că persoana vizată privind falsificarea actelor de decont nu este de la Asociaţia „Opera per Sempre” ci din cadrul CJCPCT Bihor.

Procurorii DNA Oradea l-au reţinutpe Adrian Dumitru Dume, director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Biho, suspectându-l de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj (ne)patrimonial.

Procurorii anticorupţie l-au acuzat pe Adrian Dumecă ar fi conceput şi pus în aplicare un sistem de plată privind proiecte finanţate de CJCPCT Bihor, prin întocmirea unor documente false menite să ateste, din punct de vedere financiar, cheltuieli legate de organizarea şi desfăşurarea unor evenimente care nu au avut loc în realitate, pentru perioada mai – iulie 2013.

Astfel, pe 24 mai, CJCPCT a organizat o selecţie de proiecte pentru finanţare nerambursabilă. Iar pentru două proiecte ale Asociaţiei „Opera per Sempre” s-a aprobat o finanţare în sumă totală de 50.000 lei.

„Ulterior, Asociaţia «Opera per Sempre» a înaintat la CJCPCT Bihor documente justificative referitoare la cheltuielile efectuate, pe baza cărora i s-au virat în cont 36.000 de lei. Din actele de la dosar a rezultat că, în realitate, evenimentele în cauză nu au avut loc, iar documentele justificative pe baza cărora CJCPCT Bihor a efectuat plăţile au atestat împrejurări nereale”, a mai arătat DNA.

În baza probatoriului, Judecătoria Oradea a emis marţi seară mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

De cealaltă parte

Reprezentanţii Asociaţiei „Opera per Sempre” au precizat că evenimentele culturale vizate au avut loc, având şi înregistrări şi fotografii în acest sens.

Ca atare, problema de esenţă pare a fi umflarea deconturilor prin contrafacerea unor acte în circuitul contabil de la CJCPCT Bihor.

„Clientul meu a semnat actele care i-au fost puse în faţă. Falsurile au fost întocmite de altcineva şi au avizul comisiei. Înainte de solicitarea de arestare a directorului Centrului trebuiau audiaţi toţi cei implicaţi pentru a se clarifica vina fiecăruia”, a mai observat avocatul Mircea Ursuţa.

În actuala etapă a procedurii penale, Adrian Dume s-a prevalat, în faţa magistraţilor, de dreptul la tăcere abţinându-se de la declaraţii.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor