Red Pig Festival la Roşia

De Camelia Busu
2Comentarii
Red Pig Festival la Roşia
© FOTO: RPF
Festivalul Porcului Roşu, ajuns la a treia ediţie, a avut loc în weekend, în platoul Runcuri din comuna Roşia.

Ideea a pornit acum trei ani, de la o plimbare prin Roşia, gătind la iarbă verde păstrăvi. Dar un porc la proţap cum ar fi? Şi de la o poftă nevinovată a ieşit un festival, care dacă în primele două ediţii nu a atras foarte mulţi participanţi, la ediţia din acest an a fost gândit altfel, şi a ieşit neaşteptat de bine. Organizatorii festivalului, sculptorul Dan Daniel şi IT-istul Teodor Marian, şi-au dorit o întâlnire între prieteni şi prietenii prietenilor, oameni frumoşi, din diferite domenii de activitate, care să împărtăşească celorlalţi frumuseţea meseriei lor.

Discuţii combinate cu activităţi recreative, în cadrul minunat al Platoului Runcuri, într-un spaţiu pus la dispoziţie de partenerul festivalului, Asociaţia „Orizont Verde”. S-au adunat 54 de participanţi, veniţi din Oradea, Beiuş, Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Moldova Nouă, plus doi studenţi în Oradea veniţi din Serbia şi Tunisia. Dezbaterile la foc de seară au cuprins politica, arta, programarea, farmacia, astronomia.

Teodor Marian, pasionat de astronomie, a dus un telescop performant şi le-a ţinut un workshop despre stele şi planete, lăsându-i să admire Luna, planetele Marte şi Saturn, sau Vega, cea mai strălucitoare stea a constelației Lira. Tot el i-a iniţiat pe participanţi în tirul cu arcul.

La Red Pig Festival a fost prezent şi actorul Sebastian Bărbălan, directorul Asociației de Teatru Experimental Clandestin (E.T.C.) din Oradea, care le-a ţinut un scurt workshop despre o dimensiune mai profundă a încetinirii prin experiența mișcării subtile și conștiente a corpului. Un concept de mișcare și de viață, care duce la (re)descoperirea și (re)cucerirea corpului, ca ansamblu de elemente – majoritatea neutilizate în activitățile cotidiene – folosind energia, memoria și inima. În plus, le-a oferit o reprezentaţie care i-a fascinat pe cei prezenţi.

Practic, toate aceste workshopuri şi discuţii care au generat adevărate dezbateri au fost o întrepătrundere a ştiinţelor exacte cu arta. Un mod de a afla amănunte despre domenii care altfel le erau străine sau prea puţin cunoscute. Şi nu în ultimul rând, o ocazie de a lega noi prietenii. Cei care au venit din zone mai îndepărtate s-au bucurat să descopere locuri frumoase şi oameni interesanţi, şi să guste din produsele tradiţionale roşiene. În cele trei zile s-a cântat la foc, pictoriţa Angela Szabo le-a pus la dispoziţie culori şi buturugi pentru pictat, au vizitat Peştera cu Cristale din mina Farcu, au fost la belvedere în Stanu Cârnului, au trecut prin Cheile Albioarei şi Cheile Cuţilor, au văzut Peştera Calului, Peştera Vacii şi Peştera Albă.

Momentul important al festivalului, porcul l-a proţap, s-a transformat într-o campanie de salvare a porcului, susţinută în special de vegetarienii din tabără, care într-un final au învins. Porcul a fost salvat şi imortalizat pe pânză. O nouă tentativă va avea loc anul viitor, când majortatea participanţilor vor reveni la Roşia.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor