Redeschiderea procesului penal în cazul persoanei condamnate în lipsă

1Comentariu
Cosmin Buta, avocat colaborator Societate profesională de avocați Doseanu&Asociații
Cosmin Buta, avocat colaborator Societate profesională de avocați Doseanu&Asociații
Rațiunea instituirii acestei instituții este aceea de a asigura un proces penal just și echitabil, în considerarea faptului că acuzatul trebuie să fie prezent la procesul penal.

Acest drept al acuzatului nu poate fi îngrădit decât de voința sa personală. Această manieră de reglementare oferă un surplus de garanție procesual penală cu privire la drepturile unei persoane asupra căreia se desfășoară proceduri penale.

Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat la cunoștință în niciun alt mod oficial despre aceasta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștiința instanța.

Trebuie reținut faptul că nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului penal și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.

Independent de legala citare, raportat la jurisprudența CEDO, ceea ce prezintă importanță pentru aplicabilitatea acestei proceduri, reprezintă faptul că persoana condamnată să nu fi avut cunoștință efectivă de procedurile penale ce se desfășoară împotriva sa, cu alte cuvinte să nu fi fost informat personal de existența acestora, întrucât citarea efectivă nu reprezintă altceva decât o ficțiune procedurală menită să asigure un cadru legal pentru judecarea cauzelor.

Dacă instanța va constata că cererea este făcută în termenul de o lună prev. de art. 466 Cod penal, care începe să curgă din ziua în care persoana condamnată a a luat la cunoștință, prin orice notificare oficială, că împotriva sa s-a desfășurat un proces penal.

Redactarea unei astfel de cereri de redeschidere a procesului penal trebuie motivată cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de această instituție a dreptului penal, cerere la care se vor atașa toate înscrisurile de referință certificate în conformitate cu originalul.

Această procedură se soluționează cu celeritate de către instanța care judecat cauza în fond, cererea fiind examinată de urgență, iar instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, pedeapsa pe care condamnatul o execută. Admiterea cererii de redeschidere a procesului penal atrage desființarea de drept a hotărârii pronunțate în lipsa persoanei condamnate.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor