Firmele bihorene membre ale Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor care doresc să participe la Târgul de Turism al României, ediţia de toamnă (TTR) , din perioada 15- 18 noiembrie 2012, vor beneficia de reduceri.
Reduceri
Una dintre condiţii este să se înscrie şi să plătească până la data de 31 iulie 2012, caz în care vor beneficia de un discount early booking de 10%.
Camera de Comerţ şi Industrie Bihor este partener al ROMEXPO şi organizează acest târg alături de ANAT, FPTR, ANTREC şi OPTBR.
În cadrul TTR 2012 – ediţia de toamnă, ANAT va organiza participarea de grup a firmelor membre în pavilioanele C1 şi C2, iar pavilioanele C3, C4 si C5 vor fi dedicate participărilor oficiale, regionale, promovării turistice regionale şi firmelor membre FPTR, ANTREC si OPTBR.
„Firmele interesate să participe ca şi expozanţi la acest eveniment, vor beneficia de aceleaşi tarife ca şi firmele membre ANAT, în cazul în care fac dovada că sunt membre ale CCI Bihor, respectiv 47euro/mp + TVA (o latură liberă), 48.5 euro/mp + TVA (două laturi libere), 50 euro/mp + TVA (trei laturi libere) şi 51.5 euro/mp + TVA (patru laturi libere)”, se spune în comunicatul CCI Bihor.
Manifestarea expoziţională se adresează specialiştilor din domeniul turismului, respectiv administraţiilor publice locale şi regionale, agenţiilor de turism, tour operatorilor, autorităţilor şi asociaţiilor profesionale din turism, organizaţiilor de congrese şi turism de afaceri, staţiunilor turistice şi complexelor balneare, hotelurilor, pensiunilor, agenţilor economici ce oferă servicii de alimentaţie publică în turism, servicii de transport, servicii financiare şi de asigurari, IT, şi sisteme de rezervări, învăţământ şi formare profesională în turism, cultură şi agrement, editurilor şi publicaţiilor de profil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!