Reeditarea Supercupei la Deva

1Comentariu
Reeditarea Supercupei la Deva
Deva – Laureatele ediţiei trecute de campionat, FC CIP Deva şi Energoconstrucţia Craiova, formaţii care ocupă primelor două locuri şi în actualul sezon al Ligii I de futsal, se întâlnesc, duminică, de la ora 18.00, la Deva, într-un meci contând pentru etapa a 18-a.

Partida nu are o importanţă foarte mare din punctul de vedere al punctelor puse în joc, pentru că, indiferent de rezultat, FC CIP va rămâne lideră a clasamentului cu un avans considerabil. Valoarea meciului e dată însă de factorul psihologic, fiecare dintre formaţii încercând să obţină un ascendent moral pentru posibilele întâlniri care vor avea loc în play-off între campioană şi deţinătoarea Cupei României.

“Energo e singura echipă din campionat care ne-a învins în acest an. Ne-au bătut în Cupă sezonul trecut la ei acasă şi în Supercupă înainte de startul sezonului. Ne-am revanşat în tur când i-am învins la Craiova şi vrem să îi batem şi acum. Oltenii formează însă o echipă incomodă care se închide bine în apărare şi e periculoasă pe contraatac, de aceea ne pot pune probleme. Totuşi, sper să dăm repede goluri şi să ne impunem jocul, pentru că valoric le suntem net superiori”, comenta Karoly Gaşpari, antrenorul FC CIP.

Campioana, FC CIP, ocupă locul I cu maximum de puncte 51 din 17 jocuri, iar Energo e pe poziţia a doua cu 41 de puncte.

Ciprian Marinuţ



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor