Referendumul în presa străină

Referendumul în presa străină
Presa internaţională comentează pe spaţii largi referendumul care se desfăşoară astăzi. Cauzele, evoluţia, dar şi consecinţele probabile ale situaţiei politice actuale din România sunt analizate de mass media din întreaga lume. Inevitabil, nu lipsesc nici luările de poziţie partizane.

Două concluzii unanime se pot desprinde din discursul presei străine: prima, că lupta politică şi instituţională nu se va sfârşi odată cu referendumul; a doua, că România riscă să-şi compromită imaginea şi poziţia în Uniunea Europeană din cauza conflictelor politice interne.

Agenţia Reuters afirmă într-un comentariu că diplomaţii europeni urmează să critice România în raportul din luna iunie şi că Bucureştiul riscă sancţiuni care ar duce la reducerea ajutorului financiar al blocului european. Mai mult, agenţia citează declaraţiile unui înalt oficial de la Bruxelles, conform căruia unele voci afirmă că România a fost primită prea repede în Uniune şi, din acest motiv, românii nu mai sunt motivaţi să continue reformele. Tot Reuters publică şi o listă a şefilor de stat care s-au confruntat în ultimele decenii cu procedura suspendării.

International Herald Tribune relatează despre insistenţa oficialilor europeni privind continuarea reformelor în special în combaterea corupţiei, în timp ce BBC opinează că este de aşteptat ca bătăliile politice să continue, indiferent de rezultatul votului de astăzi. Postul EuroNews precizează că rezultatul referendumului va fi validat indiferent de participarea la vot, în timp ce Le Nouvel Observateur citează comentariile analistului Cristian Pârvulescu, care susţine că împărţirea aproape egală a puterii între preşedinte, guvern şi parlament “promite” continuarea certurilor şi a blocajelor politice.

Revista electronică europeană CafeBabel.com publică un comentariu ironic pe marginea situaţiei de la Bucureşti. Intitulat “România: fraţii duşmani”, articolul afirmă că ţara noastră are dificultăţi în a face faţă tempo-ului impus de Uniunea Europeană, preferând criza politică internă alegerilor europarlamentare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase