Refinantarea creditelor, la moda

Refinantarea creditelor, la moda
Refinanţarea creditelor, o soluţie pentru a scăpa de ratele mari şi de a rămâne şi cu bani în plus.

În perioada de boom economic din anii 2007 – 2008, românii au accesat numeroase credite imobiliare, de nevoi personale şi carduri de credit. Creditele au fost cea mai la îndemână soluţie pentru cumpărături, vacanţe şi chiar achiziţionare de locuinţe. Salariile erau bunicele. Oamenii sperau că acestea vor mai creşte şi le va fi tot mai uşor să returneze împrumuturile. După ce veniturile au început să scadă, datoriile au devenit o povară. Cea mai la îndemână soluţie pentru aceştia a devenit refinanţarea creditelor.

Refinanţare

În 2010, peste 60% din clienţii care au apelat la un nou credit au făcut cel puţin o refinanţare, ori şi-au consolidat toate creditele într-o rată unică, arată statisticile Info Banking. „Puţini sunt acum clienţii care se interesează de un credit de investiţii, ori pentru nevoi personale. Cele mai accesate credite au avut ca scop refinanţarea tuturor datoriilor printr-un singur credit, cu costuri  mai reduse, clienţii dorind să plătească o rată unică lunară, de o valoare mai mică decât plăteau cumulat pentru toate creditele contractate în trecut”, ne-a declarat Ionuţ Verzea,Managing Partner Info Banking, partenerul local al Kiwi Finance.

Acesta este de părere că Legea 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 va da avânt şi mai multor clienţi, care în 2011 doresc să îşi refinanţeze creditele prin produsele de refinanţare, prin care îşi pot reduce ratele lunare până la jumătate.

Şi băncile, afectate de eliminarea anumitor comisioane conform Ordonanţei 50/2010, au intuit înclinaţiile clienţilor. Astfel, cele mai multe au lansat produse speciale destinate refinanţării creditelor. „Această concurenţă va avea ca rezultat reducerea continuă a dobânzilor şi a comisioanelor, din dorinţa băncilor de a-şi menţine portofoliile existente sau de a le îmbogăţi prin clienţi noi, nemulţumiti de alte bănci”, crede brokerul.

Având în vedere costurile mai reduse de creditare din prezent, clienţii au acum posibilitatea să îşi reducă ratele lunare prin refinanţarea creditelor de care nu sunt mulţumiţi, pe conditii mai acceptabile. Mai mult, prin refinanţare, clienţii pot avea acces şi la o sumă suplimentară de bani, peste soldul creditelor pe care le refinanţează.

D.B.

Avantajele si costurile refinantarii



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !