Reforme româneşti, alimente din import

Reforme româneşti, alimente din import
HUNEDOARA – Produsele alimentare pe care magazinele din judeţ le afiseazã în rafturi, provin într-o proporţie de peste 80 % din import.

În condiţiile în care numai de la începutul anului şi pânã acum am asistat la o serie de majorãri de preţuri la alimente, iar previziunile pentru viitor sunt sumbre, un nou program care să sprijine satul este scos pe tapet. Astfel prin Programul Naţional de Dezvoltare Ruralã fermierii români ar putea primi de la UE pânã în 2013 aproximativ 8 miliarde de euro. Pe hârtie lucrurile aratã frumos dar rezultatele Barometrului Rural realizat de Institutul Totem Comunication ar trebui sã dea de gândit. Astfel, aproape 80% dintre cei chestionaţi nu sut interesaţi de accesarea de fonduri europene în acest an sau în anul urmãtor. Mai mult peste 60% dintr aceştia nu cred cã pot accesa aceste fonduri din diferite motive.


Nici în judeţul Hunedoara lucrurile nu stau altfel. Încercãrile eşuate pe care unii dintre ei le-au avut pe parcursul anilor trecuţi pentru a accesa fonduri prin tot felul de programe i-au demoralizat. „ Este foarte greu sã obţii astfel de fonduri. Costul unui proiect este foarte mare iar în caz de nereuşitã pierzi foarte mulţi bani. Nici cei care ar trebui sã te îndrume nu ştiu s-o facã astfel cã ai toate şansele sã nu reuşeşti” spune Sorin I. un fermier din judeţ.


Efectele dezastrului din agriculturã este reflectat şi în preţurile la alimente. Faptul cã agricultura româneascã nu reuşeşte sã acopere decât 30% din materia primã necesarã procesatorilor obligã pe aceştia la importuri de materie primã. Practic preţul unui produs finit alimentar românesc depinde de preţul cu care a fost importatã material primã, costul transportului şi bineînţeles cursul valutar. Astfel cã românii au ajuns sã depindã de cursul leu –euro nu numai atunci când îşi plãtesc ratele la bãnci dar şi când vor sã cupere un produs alimentar de strictã necesitate.


„ Aproape 90% din materia primã pe care o folosim la prepararea mezelurilor provine din import. Costul produsului finit depinde astfel de preţul la care importãm carcasa de porc din ţãrile UE. Orice devalorizare însemnatã a leului în raport cu euro afecteazã costurile de producţie şi implicit conduc la o majorare de preţ a produsului finit ” spune Mureşan I.directorul general al unei firme de profil din judeţ.

Profilul satului românesc
Cifrele sunt prezentate de Barometrul Rural din anul 2007.
Astfel peste 75% din locuitorii de la sate nu sunt racordaţi la canalizare şi doar 25% din gospodãriile de la sat au toaleta în casã . În doar 15% din gospodãrii se gãseşte un calculator, iar aproape 80% deţin un frigider.
Aproape 50% din cei care locuiesc la sate ascultã radioul, iar 48% nu citesc niciodatã ziare. Peste 90% dintre aceştia nu au mers niciodatã la un spectol de teatru, film sau alt tip de spectacole.

 

Iulian Stroia



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase