Regele Mihai I cere o nouă Constituţie, Europeană

15Comentarii
Regele Mihai I cere o nouă Constituţie, Europeană
Regele Mihai I de România a primit la Palatul Elisabeta, premiul Hanno Ellen Borgen, distincţie acordată anual de Prague Society unei persoane publice care a contribuit la dezvoltarea cooperării internaţionale.

Regele Mihai I a cerut românilor să-şi păstreze încrederea în casa regală a României şi s-a declarat îngrijorat de situaţia în care se găseşte ţara în acest moment.

Miercuri afost readusă în discuţie şi varianta reintroducerii monarhiei ca formă de guvernare. Co-preşedintele Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, a anunţat că are în vedere organizarea unor dezbateri civice privind forma de guvernare a României, menţionând că îşi doreşte inclusiv consultarea românilor privind posibilitatea reintroducerii monarhiei.

Regele Mihai a mulţumit pentru premiul acordat şi a adresat un mesaj în care s-a referit la importanţa pe care a avut-o regalitatea în istoria României. “Primesc acest premiu cu încredere în viitorul ţării noastre. De 140 de ani încoace, Regii şi Reginele României au făcut sacrificii pentru a îndrepta ţara către valorile, instituţiile şi alianţele europene şi atlantice. Aşa a făcut Regele Carol I, cel mai mare şef de Stat român modern, aşa au făcut Ferdinand şi Maria, aşa am făcut şi eu, la rândul meu, chiar în anii pribegiei.

Valorile trans-atlantice vor lumina România precum un far: domnia legii, instituţii stabile, predictibilitatea, prosperitatea, democraţia, drepturile omului şi ale minorităţilor, respectarea cu sfinţenie a proprietăţii private. Instituţii precum Casa Regală, Biserica sau Academia vor veghea ca generozitatea, spiritul de răspundere, puterea exemplului personal şi rolul binefăcător al modelelor să fie şi ele preţuite şi cultivate. ”

Fostul Suveran a mai spus că în acest moment România are de îndeplinit un pas istoric, care ţine de identitatea statală. Pentru aceasta România are nevoie de o Constituţie europeană care să dea un rol limpede, neechivoc şi complementar instituţiilor Statului. “Tot ceea ce îndepărtează de la această voinţă nu are alt efect decât să slăbească ţara şi să-i atragă din ce în ce mai multe contestări. Prin această voinţă istorică, se poate duce la bun sfârşit reconstituirea economică şi socială a ţării.

Am primit onoarea de a fi Regele României exact acum optzeci de ani. În anul 1927, nici unul dintre oamenii politici de astăzi nu erau născuţi. Jurământul de Rege îmi cerea să păzesc Constituţia şi legile poporului român, să menţin drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului. Tot el îmi spunea că dragostea de ţară şi grija pentru viitorul ei sunt singurul nostru ţel. În numele atâtor zeci de ani în slujba naţiunii, vă cer tuturor să lăsaţi deoparte orice alte considerente, să dovediţi instinctul binelui naţional şi să daţi României o Lege fundamentală statornică şi îndreptată către viitor.”



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor