Regimul scutirii de TVA pentru intreprinderi mici

De Dan Birta
1Comentariu
Marius Fandly
Marius Fandly
Întreprinderile cu cifra de afaceri sub 65.000 de euro pot opta pentru regimul special de scutire de TVA.

Începând cu 1 iulie 2012 au fost aduse o serie de modificări Codului Fiscal. Finanţele bihorene fac cunoscute unele modificări/completări referitoare la Regimul special de scutire pentru întreprinderi mici (RSSIM).

Modificări

Astfel, începând cu data de 01.07.2012 persoana impozabilă stabilită în România a cărei cifră de afaceri anuală este inferioară plafonului de 65.000 de euro (la cursul BNR la 01.01.2007) respectiv 220.000 lei, poate opta pentru regimul special de scutire. „Persoana impozabilă depune solicitarea la organul fiscal competent între data de 1 şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă”, informează Marius Fandly, director executiv adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Pubice (DGFP) Bihor.

Operatorul economic care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA şi aplicarea regimului special de scutire pentru întreprinderi mici (RSSIM) are obligaţia să ajusteze TVA deductibil. „Ajsutarea se face în ultimul decont de TVA (ex: comunicarea deciziei de scoatere din evidenţa plătitorilor de TVA este în data de 20.07.2012, la 25.07.2012 se depune D300 pentru trim.II, şi la data de 25.08.2012 D300 pentru fracţiunea din luna iulie)”, a precizat Marius Fandly.

Pentru active corporale achiziţionate prin contract de leasing, dacă transferul titlului de proprietate are loc după scoaterea utilizatorului din evidenţa plătitorilor de TVA, acesta are obligaţia ca până la 25 a lunii următoare transferului dreptului de proprietate, să depună declaraţia D307 pentru ajustarea TVA deductibil potrivit art.149.

Persoanele care sunt luate în evidenţa plătitorilor de TVA au dreptul de a ajusta în favoarea lor (stocuri, servicii, active corporale fixe, avansuri, etc.) în primul decont D300.

Operatorii economici aflaţi în RSSIM conduc evidenţa livrărilor, prestărilor şi achiziţiilor de bunuri şi servicii prin Jurnalul pentru vânzări şi Jurnalul pentru cumpărări pentru a completa şi depune declaraţia D392 până la data de 25 februarie a anului următor, pentru anul în curs. „În cazul în care persoana impozabilă nu s-a înregistrat în scopuri de TVA, organul fiscal va solicita plata taxei care ar fi trebuit colectată de operatorul economic, de la data la care ar fi fost înregistrată până la data identificării nerespectării prevederilor legale, iar persoana impozabilă poate ajusta şi deduce taxa pentru acelaşi interval prin decontul de TVA D300”, a specificat reprezentantul Finanţelor bihorene.

 

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor