Registratura ASCO e „gripata”?

De Cristian Horgoș
4Comentarii
Arina Moş
Arina Moş
Orădenii care se prezintă la registratura ASCO pentru a-şi înscrie copiii la creşă s-au trezit, săptămâna asta, că sunt refuzaţi la registratura ASCO.

„Mi-am luat liber de la servici ca să înscriu copilul la creşă. La registratură m-au refuzat. Mi-au spus că sunt prea multe cereri, că nu o pot înregistra şi pe a mea şi mi-au sugerat să mai revin”, ne-a semnalat ieri, un orădean. Situaţia sa nu este unică, şi alţii au fost trataţi cu refuz de funcţionara ASCO de la relaţii cu publicul. Li s-a spus că s-a luat o decizie internă de sistare a înregistrărilor. Asta în condiţiile în care regulamentul de funcţionare a creşelor prevede că înscrieri se fac tot anul.

Surse din ASCO ne-au confirmat această situaţie, dar conducerea susţine că este vorba de o neînţelegere. „Noi primim cererile părinţilor la registratură”, susţine Arina Moş, noua directoare ASCO. „Lucrăm, însă, la un nou regulament pe baza normelor metodologice ale noii legi a creşelor. Mulţi părinţi au fost obişnuiţi să îşi încrie copiii poate chiar imediat după naştere. Încercăm să concepem un nou regulament, care va fi supus dezbaterii publice, şi care a fi în avantajul părinţilor şi al copiilor. Până atunci, în limita locurilor disponibile în creşe, vom da curs cererilor”, promite directoarea.

Chiar şi aşa, rămâne un mister motivul pentru care ASCO nu şi-a anunţat din timp publicul despre modificările pe care le operează. Şi-ar fi scutit colaboratorii de un drum inutil şi de o experienţă neplăcută.

Taguri: ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor