Regulament pentru distracţia orădenilor

133Comentarii
Regulament pentru distracţia orădenilor
Municipalitatea vrea să oprească muzica în localuri după ora 23:00. Municipalitatea a pus gând rău cluburilor din centrul Oradiei, mai cu seamă celor care funcţionează în Palatul Vulturul Negru.

Un proiect de regulament pentru stabilirea programului de funcţionare a localurilor prevede măsuri draconice, aducătoare de faliment pentru patronii deţinători de cluburi, conform propriilor lor aprecieri. „Să nu ne îmbătăm cu apă rece; pentru multe localuri, oprirea muzicii la ora 23:00 înseamnă închiderea activităţii. Oamenii vin acolo să se distreze”, apreciază unul dintre proprietarii Columbus Cafe, de sub Pasajul Vulturul Negru. Înainte de miezul nopţii

Problema cluburilor şi a regulamentului a fost dezbătută luni după-amiaza, cu ocazia unei mese rotunde organizate la Primărie. Documentul cuprinde câteva prevederi contestate vehement de patronii de cluburi. Astfel, dorinţa Executivului este ca muzica din localuri să fie închisă la ora 23:00, prelungirea orei putând fi operată numai cu acordul expres al Primăriei, patronii să ceară acordul vecinilor existenţi pe o rază de 100 de metri, verticală şi orizontală.

În mod cel puţin surprinzător, regulamentul cuprinde o prevedere expresă referitoare la cluburile din Vulturul Negru, la articolul 14: „În pasajul arhitectonic Vulturul Negru, disco-barurile pot funcţiona cu muzică până la ora 23:00”.

Silenţium, se doarme!

De altfel, prezenţa publicului la dezbatere a reflectat interesul orădenilor de rând faţă de subiect: în sală s-au adunat în jur de opt orădeni deranjaţi de activitatea cluburilor, faţă de aproximativ 20 de patroni. Cu diverse grade de vehemenţă, orădenii au cerut închiderea cluburilor sau măcar respectarea orei 23:00 pentru programul cu muzică, motivul invocat fiind dreptul lor la odihnă.

În opinia acestora, un atare regulament este necesar şi datorită neputinţei dovedite de organele în drept de a menţine ordinea şi liniştea publică. „Clienţii lor mi-au spart geamurile dinspre Cuza Vodă. Poliţiştii mi-au spus de mai multe ori că nu se bagă, că le sunt ameninţate familiile”, s-a plâns doamna Georgescu de localul Aristocrat.

În calitate de reclamant, Marcel Jurjuţ crede că o soluţie ar putea fi izolarea fonică a localurilor: „În momentul în care se antifonează localul şi nu mă mai deranjează, atunci chiar nu mă interesează ce se întâmplă sub mine”.

Exmatriculaţi?

Patronii de cluburi s-au exprimat cu hotărâre împotriva prevederilor regulamentului, neezitând să le eticheteze drept aberante. „Există legislaţie pentru menţinerea liniştii publice, există pârghii pentru pedepsirea celor reclamaţi pe drept. De ce trebuie să ni se impună tuturor restricţii care se justifică doar pentru unii? Scandalagiii sunt treaba Poliţiei”, apreciază unul dintre patroni.

„Nu aş închide niciodată un club care funcţionează într-o hală de la Înfrăţirea”, a sunat replica mediatorului, Radu Crican, consilier al primarului, acesta dând de înţeles, astfel, că nu ar fi deranjat ca distracţia miilor de tineri care frecventează cluburile din Centru să fie mutată eventual pe un teren viran.

Cristina Ghilea

 



133Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor