Regulamentul de publicitate lasă loc pentru subiectivisme

De Cristina Ghilea
3Comentarii
Regulamentul de publicitate lasă loc pentru subiectivisme
Consilierul local UDMR Kirei Melinda consideră că în forma sa nouă, regulamentul lasă decizia la bunul plac al funcționărimii din Primărie.

Absentă de la dezbaterea publică a noii forme a regulamentului, organizată la Primărie, cu scandal, udemerista a organizat o conferință de presă pentru a-și expune punctele de vedere și pentru a propune amendări ale acestuia.

Zice că nu a uzat de calea firească, a unei adrese către Instituția Arhitectului Șef, pentru că experiența sa de consilier local i-a arătat că nu prea află deschidere la municipalitate.

În primul rând, Kirei atrage atenția că Primăria nu a evidențiat clar, într-un tabel, prevederile actuale și modificările propuse și spune că va face ea asta, într-un document postat pe pagina sa consilier local.
Consilierul cere, apoi revenirea la termenul ”aviz” din regulament, propus a fi înlocuit cu termenul ”aviz temporar”.

Mai exact?

Dar cel mai sensibil aspect reclamat de Kirei ține de delimitarea zonei unde este interzisă afișarea banerelor publicitare. În regulamentul de acum, conform legii, este interzisă afișarea de materiale publicitare pe clădirile clasificate ca monumente și în centrul istoric. Propunerea executivului, spune Kirei, menținută după dezbatere, prevede că publicitarii n-au voie să plaseze materiale publicitare ”pe imobilele clasificate ca monumente istorice sau neclasificate”.

În opinia udemeristei, formula deschisă preferată de Arhitectul Șef lasă la interpretarea subiectivă a funcționarilor acceptarea sau refuzarea unei reclame în orice loc din oraș, clădirile neclasificate ca monumente fiind toate cele edificate în oraș, în afara monumentelor.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor