Reguli de ardere a vegetatiei uscate

De Alexandra Lăzureanu
Pericol de incendiu
Pericol de incendiu
Anual, în lunile martie – aprilie, ISU Crisana intervine la un număr mare de incendii produse la vegetaţia uscată.

Acestea sunt provocate, în cea mai mare proporţie, de arderea vegetaţiei uscate în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară. Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, instituţia noastră atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare. În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţeni au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente: Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Permis de lucru cu focul. Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens. Conform prevederilor OUG nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/2006 privind protecţia mediului, deţinătorii legali de terenuri “nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”.

Reguli stricte

De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant emitentului. Legea nr. 265/2006 prevede amenzi pentru arderea vegetaţiei uscate fără acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului cuprinse între 3000 şi 6000 de lei pentru persoanele fizice şi între 25000 şi 50000 de lei pentru cele juridice. Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi. „Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor” precizează locotenent Camelia Roşca, ofiţerul de presă al ISU Crişana.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !