„Remontada” formidabilă pentru CSM CSU!

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
6Comentarii
„Remontada” formidabilă pentru CSM CSU!
Echipa noastră a câştigat meciul patru cu 85-76 şi a egalat scorul general, 2-2.

CSM CSU Oradea a demonstrat din nou în faţa Clujului că nu este întâmplător campioana în exerciţiu şi a reuşit o victorie de senzaţie în partida de miercuri. Meciul a fost deosebit de tensionat şi a ţinut publicul „în priză” până aproape de final. Echipa noastră a condus în permanenţă pe tabela de marcaj, clujenii neaflându-se niciodată în avantaj! Victoria gazdelor este astfel incontestabilă.

La fel ca în meciul trei, orădenii au deschis bine meciul, detaşându-se încă din primele minute. CSM CSU a condus după primul sfert cu 22-15, mărind apoi ecartul în sfertul secund până la 17 puncte, scor 32-15 (’13). Defensiva foarte agresivă a gazdelor a fost din nou decisivă pentru soarta partidei. Clujenii au mai redus din diferenţă până la pauza mare, scor 41-28. Oaspeţii au revenit în joc şi au echilibrat meciul în sfertul trei, impulsionaţi de omniprezentul Adamovic, care şi-a tras efectiv echipa după el. Scorul s-a strâns la finele sfertului trei, scor 59-52 şi orice era încă posibil. Ultimul sfert a fost dramatic. Echipa oaspete s-a apărat mai bine şi a reuşit să se apropie la numai patru puncte, scor 77-73 (’39), după unele momente de joc confuz în atac al orădenilor. Din fericire, CSM CSU a dat dovadă de luciditate în ultimele două minute, izbutind să blocheze atacurile oaspeţilor. Scorul final, 85-76, consemnează succesul absolut meritat al echipei noastre, care duce semifinala în meciul decisiv. Partida a cincea va avea loc sâmbătă, la Cluj-Napoca.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 2.100

CSM CSU Oradea – U BT Cluj-Napoca 85-76 (22-15, 19-13, 18-24, 26-24)

CSM CSU Oradea: Zeno 20 (2×3), Mandache 17 (3), Barnette 14, Nicoară 10, Denison 8, Ţîbîrnă 2, Pasalic 3 (1), Nicolescu, Franklin 11 (1). Nu au jucat: Nicolescu, Sg. Pop. Antrenor: Cristian Achim. Asistenţi: Milan Mitrovic, Marius Marinău

U BT Cluj-Napoca: Dykes 13 (1×3), Moldoveanu 4, Barro 8, Adamovic 17 (5), Jucan 1, Török 6, Rasic 19 (3), Kuti 1, Kariniauskas 7 (1). Antrenor: Mihai Silvăşan. Asistenţi: Dorin Pintea, Branko Cuic
Arbitri: Alexandru Olaru, Şerban Raşoga, Cristian Trofim. Comisar FR Baschet: Marian Oprea
Eliminări pentru 5 fault-uri personale: – / Barro ’40



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor