Remy Bonjasky vine în România pentru a lansa Academia Superkombat

Remy Bonjasky vine în România pentru a lansa Academia Superkombat
Triplul campion mondial K-1, Remy Bonjasky, va fi prezent pe 6 mai, la Bucureşti, pentru a lansa oficial Academia Superkombat, fondată de Eduard Irimia, iar o zi mai târziu va fi invitat special la gala Superkombat World Grand Prix de la Romexpo pentru a-i urmări în acţiune cei mai noi eroi ai circuitului internaţional.

„Academia de la Bucureşti este prima lansată de Superkombat dintr-o serie sub franciză la nivel mondial. Scopul nostru este de a descoperi eroi în toată lumea şi să venim cu o nouă generaţie spectaculoasă. Sportivii selectaţi vor beneficia la Bucureşti de cazare, nutriţie şi cele mai bune condiţii de antrenament pentru a putea face performanţă la nivel înalt. Vom clona acest concept în mai multe zone din Europa şi America”, a explicat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.

Astfel, conform promotorului, noii sportivi de top selectaţi să vină la Bucureşti vor avea parte de stagii de pregătire conduse de staruri internaţionale precum Remy Bonjasky, Ray Sefo sau Ernesto Hoost, dar şi de legende autohtone precum Ciprian Sora, Cătălin Moroşanu sau Ionuţ Iftimoaie. Sediul Academiei este pe Șoseaua Pantelimon, numărul 300, din Capitală, acolo unde totul este repartizat pe trei etaje (1.200 de metri pătraţi), în funcţie de specificaţia antrenamentului.

Sâmbătă, 7 mai, de la ora 12:00, Bonjasky va susţine un seminar la Romexpo, în acelaşi loc unde de la ora 20:00 va avea loc gala Superkombat VIP, transmisă în direct în 95 de ţări. La seminar va fi permis accesul tuturor sportivilor, indiferent de categorie şi vârstă, înscrierile urmând să se facă prin e-mail la contact@superkombat.com. Marele campion K-1 le-a pregătit şi o surpriză fanilor care asistă la gala Superkombat, aceştia putând să achiziţioneze din zona Expo obiecte promoţionale cu semnătura sa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase