Renata Tolvai a câştigat „Stelele Cetăţii”

1Comentariu
Renata Tolvai
Renata Tolvai
ORADEA – Renata Tolvai, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” (secţia filologie biling, la clasa profesorului Nicolae Moldovan) şi absolventă a Şcolii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea (pregătită de prof. Monica Molnar) a câştigat, la finele acestei săptămâni, trofeul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Stelele Cetăţii”, care s-a desfăşurat la Deva.

Renata a cucerit juriul cu piesa „Think”, interpretată de Aretha Franklin. Oradea a mai fost reprezentată la festival de Dorina Popovici, respectiv Raul Hirian, ambii elevi ai Şcolii de Arte „Francisc Hubic”, coordonaţi de profesoara Monica Molnar. Dorina Popovici a obţinut, din partea juriului, un premiul special.

Renata Tolvai a obţinut, în luna august, premiul II la secţiunea interpretare, la Festivalul Naţional Mamaia 2009.

„M-am bucurat foarte mult că am obţinut acest premiu. Îi mulţumesc pe această cale profesoarei Monica Molnar şi domnului diriginte Nicolae Moldovan, care sunt nişte oameni excepţionali. A fost o competiţie strânsă, pentru că au fost concurenţi din toată ţara”, a spus Renata.

Crina Dobocan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor