Renovări la Maternitate

4Comentarii
Renovări la Maternitate
ORADEA – Parterul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Oradea se află în plină renovare. Tâmplăria veche a fost schimbată în totalitate cu uşi şi geamuri din termopan, a fost pusă gresie nouă, s-a zugrăvit şi s-a schimbat mobilierul din birouri.

Conducerea Maternităţii a fost acuzată însă că renovările ar fi trebuit să înceapă pe secţiile unde este într-adevăr nevoie de astfel de lucrări de reabilitare şi nu la parter unde se află conducerea spitalului. „Am început cu parterul deoarece este primul contact al pacienţilor cu spitalul. Dacă arată dezolant încă de la intrare, atunci impactul va fi unul nedorit.

Vom pune la rând sălile de aşteptare, amenajând şi acea sală de aşteptare pentru tătici”, se apără dr. Liana Antal, manager al Maternităţii. „La parter avem şi farmacia care trebuia cuprinsă în mod obligatoriu în proiectul de reabilitare, deoarece acreditarea acesteia se face după criterii specifice”, adaugă dr. Antal.

Urmează şi secţiile

Lucrările de reabilitare ale parterului au fost suportate din bugetul Consiliului Local, administraţia locală promiţând că va sprijini financiar şi un proiect mai amplu ce vizează reabilitarea întregii Maternităţi. „Fiecare secţie va trebui reamenajată pentru a întruni criteriile de acreditare. În momentul de faţă se lucrează la acest proiect şi tocmai de aceea nu am început lucrările pe vreuna din secţii”, adaugă dr. Antal.

Cât priveşte dotarea spitalului cu aparatură, dr. Antal susţine că aşteaptă să se încheie licitaţiile de la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a primi aparatul de anestezie promis încă de anul trecut şi de care este foarte mare nevoie în spital.

Viorica Borz

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor