Rentabilizarea actului cultural, pe apa sambetei

2Comentarii
Rentabilizarea actului cultural, pe apa sambetei
Aşa vede Mircea Bradu, fost director al Teatrului de Stat, reorganizarea instituţiilor profesioniste.

De câte ori se caută rentabilizarea actului cultural, administratorii dau în derizoriu. Pentru că – altfel economişti excelenţi – judecă cu măsuri şi idei străine culturii, valabile doar în industria de încălţăminte. Dar asta-i cam demultişor poveste, dinainte de Cristos, de pe vremea lui Alexandru Macedon.

O pildă: Un cizmar de la curtea Marelui Împărat a criticat opera celebrului pictor Apelleus, remarcând că botina unui personaj era pictată greşit. Pictorul a acceptat, spre surprinderea tuturor, delicat. Cizmarul a pornit atunci să judece şi haine şi lumină, până când Apelleus i-a tăiat elanul, aruncându-l direct în istorie: „ne sutor ultra crepidam”. Adică, cizmare până la pantofi! A doua pildă: În vremurile moderne, un secretar de partid de la municipiul Oradea, Cristoreanu pe numele civil, a descins la o repetiţie a Filarmonicii şi peste o oră l-a chemat pe directorul Firez la ordin: să-i dai afară pe toţi cei care se opresc din cântat de prea multe ori şi să le iei ştimele din faţă că măcar atât pot să facă şi ei pentru salariu: să înveţe melodiile pe de rost…

Revenind la oile noastre, reorganizarea instituţiilor profesioniste din judeţ s-a făcut  cum s-a făcut, după reţetă dâmboviţeană. Plecând de la ideea reducerii de posturi, s-au mai ivit câteva în plus. Rentabilizarea s-a dus pe apa sâmbetei. Ar mai fi cum ar fi, că de, oameni suntem şi încă ne cunoaştem cu toţii într-un sat mare, ca al nostru.

Dar să aliniezi de-o parte formaţiile româneşti şi de cealaltă cele maghiare mi se pare o scăpare de neiertat; mai ales într-un oraş care era vestit în ţară şi în Europa Centrală, alături de Timişoara, pentru adevărul toleranţei etnice şi culturale. Şi în ce vreme s-a făcut asta: după anul 1989, când suntem împreună în Europa şi relaţiile dintre cele două ţări sunt adesea exemplare – şedinţe de guvern comune, planurile europene realizate transfrontalier cu prioritate, ţara vecină primind preşedinţia Consiliului îşi fixează ca prioritate acceptarea celeilalte în spaţiul Schengen, preşedinţii Băsescu şi Orban stau la aceeaşi masă la Bruxelles, la Balvanyos, la Bucureşti sau la Budapesta, discutând destinşi şi cu respect faţă de cele două popoare. Se gândesc autostrăzi şi planuri curagioase ca Dunărea să ne unească economic şi cultural mai puternic în viitorul apropiat.

Mă mir că nu au căzut stelele aurite de pe drapelul UE la citirea hotărârii.
Ceea ce mi s-a părut de-a dreptul aberant a fost afirmaţia unui coleg jurnalist care a explodat că această împărţire este „o victorie istorică”. Pirus ar fi completat: „Încă o victorie ca asta şi suntem pierduţi”, pentru că, din păcate, au mai fost câteva de genul acesta de-a lungul vremii şi de-o parte şi de alta. Aici nu e vorba de alegerea unor persoane ca directori care sunt capabili să conducă sau nu asemenea alcătuiri administrative. Îi cunoaştem, sunt amândoi de ispravă! Aici e vorba de o ghilotină etnică poleită cu aur, căzută între statuile lui Ady şi Vulcan, între Eminescu şi Petofii. Şi ne vor trebui ani buni să ne facem că le uităm. Cu sufletul şi mândria oamenilor, cu aspiraţiile lor nu are dreptul nimeni să se joace, chiar dacă mai avem puţină vreme până la declanşarea campaniei electorale. Mulţi zic că au votat cu credinţa în bine…Să nu uităm însă că şi drumul spre iad e pavat cu bune intenţii – „A pokol fele vezeto ut is jo szandekkal van kikovezve”

Mircea Bradu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor