Renunta la cinci jucatori de la Luceafarul Felix

De Teodor Biriş
După şase goluri în tur, Tibi Moldovan nu a mai înscris în retur
După şase goluri în tur, Tibi Moldovan nu a mai înscris în retur
Luceafarul Felix a încheiat primul sezon in Liga 2 pe un onorant loc 6.

Nu toți jucatorii care au făcut parte din lot se vor regăsi printre fotbaliştii pe care antrenorul Leo Grozavu va miza in viitorul campionat. Cinci dintre ei vor trebui sa-si caute alte angajamente. Este vorba de Claudiu Codoban (24 de ani), Cristian Andor (22 de ani), Eugen Miculescu (29 de ani), Tibor Moldovan (30 de ani) și Gheorghe Popescu (22 de ani). Dintre aceștia, Miculescu nu a apucat deloc sa joace în retur, din cauza unei accidentari, iar Popescu a bifat doar 48 de minute în meciurile cu FC Maramureș și Chindia Târgoviște. Tibi Moldovan a fost golgeterul echipei, împreună cu Roșu, ambii cu câte 6 goluri, iar contractul său, scadent în aceasta vară, nu va mai fi prelungit. „Îmi pare rău de Miculescu, pentru că din cauza faptului că a fost accidentat nu am apucat să-l văd jucând. În funcție de ce jucători vom aduce, e posibil să mai renunțăm și la alți jucători. Niciunul nu e batut în cuie. Referitor la achiziții, am lăsat o listă cu jucătorii necesari pentru abordarea noului campionat. Dacă lista va fi satisfăcută și vom avea toate condițiile, clasarea pe locurile 1-5 este realizabilă”, ne-a declarat Leo Grozavu.

Tehnicianul a precizat că va coopta și câțiva tineri de la echipa satelit, cele mai mari șanse avându-le Andrei Haș, Cristian Jurca și Leo Jurca.

Aflați la final de contract, veteranii Bundea și Lupuț sunt doriți în continuare de Leo Grozavu. „Zeno a fost unul dintre jucătorii de care sunt mulțumit, prin randamentul avut, prin seriozitate și prin tot ce a făcut la echipă. În aceeași situație este Lupuț. Chiar dacă sunt pe final de carieră, îmi doresc să continue amândoi. Ne pot ajuta în campionat, iar pentru grup reprezintă foarte mult”, susține Leo Grozavu.

Luceafarul Felix, cantonament în Austria

Luceafarul Felix se va reuni în 2 iulie, după care vor urma trei saptamani de pregătire pe plan local. Au fost stabilite și două jocuri, cu CS Vladimirescu (7 iulie) și Olimpia Satu Mare (11 iulie), iar în 14 iulie Luceafărul urmează să se deplaseze în Ungaria pentru amicalul cu Paksi, grupare din prima ligă maghiară. Din 20 sau 22 iulie, echipa va pleca într-un stagiu centralizat în Austria.

În Țara lui Mozart, „luceferii” vor susține patru jocuri în fața unor adversari care urmează să fie desemnați. „În primele două jocuri vom întâlni echipe din Liga a III-a din Austria, eșalon care este cel puțin la nivelul Ligii a II-a din România. Dorința mea este să avem adversari cât mai tari. Nu mă interesează neaparat rezultatele ci să realizăm ce ne propunem”, spune antrenorul.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !