Repartiţiile ANL, în august

2Comentarii
Repartiţiile ANL, în august
ALESD – Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Locuinţei vor fi prezenţi azi la Aleşd. Ei vor ceda Primăriri, cu acte în regulă, blocul de locuinţe construit în centrul oraşului.

Peste 150 de tineri din Aleşd aşteaptă o locuinţă de la Primărie. Majoritatea cererilor vor fi satisfăcute doar după ce va fi finalizat şi blocul ANL care se va construi la intrarea dinspre Oradea în Aleşd, în clădirea ce era destinată să fie spital. Blocul ANL, aflat vis-avis de Primărie, a fost construit într-un an. Reprezentanţi ai constructorului, firma Marconst, vor fi prezenţi azi la Aleşd la ceremonia de predare-primire derulată între ANL şi Primăria Aleşd.

„Noi am trecut prin Consiliul local criteriile de repartiţie a locuinţelor, aşa cum acestea erau prevăzute în hotărârea de guvern. Vom afişa listele cu repartiţiile, probabil, în cea de-a doua jumătate a lunii august. Ne aşteptăm să existe şi contestaţii, ca de fiecare dată, în astfel de situaţii vor fi mulţumiţi şi nemulţumiţi. Din păcate, nu putem mulţumi pe toată lumea”, spune primarul de Aleşd, Zeno Ţipţer.

Veronica Bursasiu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor