Repetitie inainte de Bucovina

ORADEA – Arena „Antonio Alexe” a găzduit joi un meci amical în care s-au întâlnit echipele de handbal CSM D&C Oradea şi Armătura Cluj, din liga secundă. Orădenii au reuşit să câştige cu 40-35 (21-18), într-un joc în care antrenorul Adrian Rus a utilizat toţi jucătorii aflaţi în lot.

„Am întâlnit o echipă ambiţioasă, care ne-a solicitat din plin, şi pot să spun că a fost o verificare utilă. Noi am încercat să exersăm ceea ce am pregătit la antrenamente, să punem la punct ceea ce scârţâie uneori în jocul nostru.

Pauzele astea cam lungi între etapele de campionat ne cam dereglează mecanismul de joc. Mai sunt trei zile până la meciul cu Suceava şi sper că până la ora partidei vom reuşi să punem la punct ce trebuie, să ne prezentăm în forma optimă pentru a ne apropia o victorie dorită.

Echipa din Cluj se apropie de Bucovina prin exprimare, prin maniera de joc, de aceea am ales să disputăm cu ei acest amical”, a spus antrenorul Adrian Rus. Pentru CSM D&C au evoluat: Borodi, Dojcinovic, Leu – portari; Simeria 4 goluri, Liberţ 5, Nedelcu 7, Alexandru 4, Munea 5, Nemenco 7, Câtu 5, Mateaş 1, Taşcă şi Albu.

Singurul jucător care nu a evoluat este Telehuz, care urmează să se despartă de gruparea orădeană. Duminică, de la ora 11, la Arena „Antonio Alexe”, CSM D&C întâlneşte Bucovina Suceava, în etapa a VIII-a a Ligii Naţionale de handbal. Echipa suceveană este pregătită de fostul internaţional Leonard Bibirig.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase