Reactualizat la:

Replica Crucii de pe Caraiman, la Pietrani

Replica Crucii de pe Caraiman, la Pietrani
Vor să transforme piatra seacă de la Piatra Petranilor într-un izvor de apă vie. Cum se va întâmpla aceasta? Asociaţia @Vârf de piatră seacă@ şi-a propus să construiască acolo cea mai mare cruce din Bihor. Şi a doua ca mărime din ţară, după Crucea de pe Caraiman.

 (4 comentarii)

Rectifica


Aceasta ar urma să aibă 33 de metri
înălţime iar la bază ar urma
să se construiască un lăcaş de
cult, adică un altar de rugăciune. În
apropierea crucii urmează să fie
ridicată o clădire destinată orfanilor
şi bătrânilor. Crucea ar urma să
fie vizibilă în toate localităţile
din Ţara Beiuşului . Primul pas a fost
făcut, în sensul că locul în care
se va înălţa crucea a fost sfinţit
de 12 preoţi. La eveniment au participat
aproximativ 300 de enoriaşi şi
oficialităţi locale din: Beiuş, Pocola,
Finiş, Drăgăneşti şi Uileacu
de Beiuş. Cel care spiritual a contribuit la acest
proiect este preotul Teofil Bradea, fost şi primar
la Lazuri de Beiuş. El a încercat să
materializeze intenţia episcopului Covasnei
şi Harghitei, Ioan Sălăjean, originar
din Pietrani, care, de altfel, a şi promis că
va sprijini construcţia crucii. Sfinţirea
monumentului ar urma să aibă loc pe 14
septembrie. Locul unde se va ridica monumentul, situat
la 10 km de Beiuş, este unul încărcat
de semnificaţii. Acolo se spune că şi-ar
fi aşezat oastea Mihai Viteazu, în drumul
său spre Praga. Crucea de la Pietrani se
doreşte a fi un monument ridicat în cinstea
eroilor neamului. O replică a Crucii de pe
Caraiman a fost înălţată, în
urmă cu aproape patru ani şi la
Vârciorog.


 

Veronica Bursasiu



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sârbo-ruşii de la NIS salută decizia Agenţiei de Mediu
Sârbo-ruşii de la NIS sunt bucuroşi că Agenţia pentru Protecţia Mediului nu le-a făcut probleme, dându-le rapid [...] mai multe »
Gozul Clujului, mândria Oradiei!
Oradea+Cluj – fuziunea pe gunoi. Dacă APM atrage atenţia asupra disconfortului pentru orădeni, purtătoarea de [...] mai multe »
Instruirea responsabililor RICA, la Oradea
În aceste zile se desfăşoară, în Oradea, întâlnirea responsabililor RICA din cadrul Direcţiilor pentru [...] mai multe »
Încă un liberal la AIO
Postul de director economic al Admistraţiei Imobiliare Oradea va fi ocupat de ex-consilierul local liberal Lucian Popa. mai multe »
Actorii din Tinca, locul II în Madeira
Concursul a avut loc în Funchal, Insula Madeira, Portugalia şi a prilejuit elevilor din mai multe ţări să se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »
Ştiri mondene
NU RĂSPUNDEȚI la acest număr! Atenționare de la Ministerul de Interne de ultima oră! NU RĂSPUNDEȚI la acest număr! A...
NU RĂSPUNDEȚI la acest număr! Atenționare de la Ministerul de Interne de ultima oră!
Anunt dureros. Românul CONDAMNAT LA MOARTE în Malaezia A PĂŢIT ASTA ÎN ÎNCHISOAREAnunt dureros. Românul CONDAMNA...
Anunt dureros. Românul CONDAMNAT LA MOARTE în Malaezia A PĂŢIT ASTA ÎN ÎNCHISOARE
ULTIMA ORA. Au anuntat: 25 de ani de inchisoareULTIMA ORA. Au anuntat: 25 de a...
ULTIMA ORA. Au anuntat: 25 de ani de inchisoare

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Adăugați un comentariu pe BIHON.ro

Comentați pe BIHON.ro:

Completați numele și e-mailul dvs. în căsutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neînregistrat.

Inregistrare user nou