Reprezentantul Vaticanului în Franța, anchetat pentru abuz sexual

De A.M.
Reprezentantul Vaticanului în Franța, anchetat pentru abuz sexual
© foto: www,pixabay.com
Arhiepiscopul Luigi Ventura, reprezentantul Vaticanului în Franța, este anchetat pentru comiterea infracțiunii de abuz sexual.

Potrivit CNN News, biroul procuraturii din Paris a deschis la finalul lunii ianuarie o anchetă pentru a investiga acuzațiile de abuz sexual aduse la adresa Arhiepiscopului Luigi Ventura.

Luigi Ventura, în vârstă de 74 de ani, se află la Paris încă din anul 2009, servind ca diplomat în slujba Papei Francisc.

Acesta este acuzat de agresarea sexuală a unui tânăr care lucra la sediul Primăriei din Paris. Incidentul a avut loc pe data de 17 ianuarie 2019, în timpul unei ceremonii care se desfășura în incinta Primăriei. Tânărul era însărcinat cu întâmpinarea oaspeților.

Potrivit reprezentanților Vaticanului, aceștia au aflat de scandal din presă, adăugând că Sfântul Scaun așteaptă rezultatele anchetei.

Arhiepiscopul Luigi Ventura este al treilea diplomat al Vaticanului acuzat de agresiuni sexuale. În 2018, Monseniorul Carlo Capella a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru deținerea și distribuirea de materiale pornografice cu minori, relatează ABC News. În 2013, un al Monsenior, reprezentant al Vaticanului, a fost acuzat de abuzarea sexuală a mai multor băieți, însă a murit înainte de proces.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !