Repriză secundă de vis pentru handbaliste

De Marius Demeter
Reactualizat la:
Repriză secundă de vis pentru handbaliste
Divizionara A de handbal feminin CSU Oradea a câştigat cu scorul de 20-17 (11-14) meciul de pe teren propriu cu FC Argeş Piteşti, din etapa a 16-a a Seriei B.

Echipa noastră se află la cea de-a doua victorie consecutivă din retur şi a urcat pe locul 4 în clasamentul seriei. Ceea ce este însă de reţinut după această partidă este evoluţia formidabilă a orădencelor în repriza a doua, în care acestea nu au încasat decât trei goluri!

Această prestaţie ne aduce aminte, păstrând desigur proporţiile, de o altă repriză secundă fantastică, făcută de echipa naţională masculină a României în compania defunctei URSS, la JO de la Moscova 1980. Ruşii conduceau atunci la pauză cu 15-9 şi părea că nimic nu se mai poate întâmpla. Echipa noastră şi.-a adjudecat însă mitanul secund cu un incredibil 13-4 (!) şi s-a impus în final cu scorul de 22-19!

În mod sigur, ruşii nu au uitat şi nici nu vor uita niciodată acea lecţie de handbal, primită chiar pe propriul teren. Iubitorii mai vârstnici ai handbalului îşi amintesc probabil de eroii noştri din acel meci memorabil: Nicolae Munteanu, Cristian Gaţu, Vasile Stângă, Ştefan Birtalan, Cezar Drăgăniţă, Radu Voina, Maricel Voinea, Alexandru Fölker, Gabriel Kicsid, Roland Gunesch et comp. O tempora!

Încheind acest recurs la memorie şi revenind la meciul de la Oradea, gazdele au câştigat repriza a doua cu scorul de 9-3, remontând astfel handicapul de trei goluri de la pauză. Partida s-a încheiat cu scorul de 20-17, în aplauzele publicului local.

Echipa orădeană a jucat în alcătuirea: Cetăţeanu, Pintea, Nistor – portari; Petric 5 goluri marcate, Rudics 4, Biţiş 4, Munteanu 3, Hercuţ 2, Vrabie 2, Motogna, Tovt, Abodi, Tudose, Roatiş, Bâscă. Antrenoare: Doina Ardelean. Secund: Cristian Ardelean.

Etapa viitoare, CSU Oradea va juca tot pe teren propriu cu ACS Odorheiu Secuiesc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !