RER se primeneşte

11Comentarii
RER se doreşte mai prezent în viaţa orădenilor
RER se doreşte mai prezent în viaţa orădenilor
Operatorul de salubritate orădean şi-a schimbat managementul, dorind eficientizare.

Singurul operator de salubrizare licenţiat din Oradea – RER Ecologic Service – se reorganizează. Directorul Ioan Sărac va deveni director pentru dezvoltare şi programe, în timp ce societatea va fi condusă de către doi directori generali: timişoareanul Florin Cepănariu – director general tehnic-investiţii şi Gabriela Mălinaş – director economic-marketing, venită de la Bistriţa. Urmează ca în perioada următoare RER să scoată la concurs şi managementul mediu, adică subalternii celor doi directori generali.

RER şi-a schimbat organigrama. Aceasta înseamnă desfinţarea sau comasarea unor departamente şi înfiinţarea altora noi, astfel încât deciziile să se ia în mod eficient şi prompt. Dorim ca prin noua organigramă să avem linii scurte de comunicare, care să poată fi transpuse rapid în practică”, ne-a declarat Cepănariu. RER doreşte ca până pe 15 octombrie să organizeze concursurile pentru posturile ce vor fi anunţate în curând.

 Întrunit luni, Consiliul de Administraţie al RER Ecologic Service, prezidat de Alfred Remmert, a luat decizia schimbării managementului la societatea orădeană, precum şi organizarea de concursuri pentru posturile ce ţin de management mediu al firmei. La şedinţa CA al RER a participat şi primarul IlieBolojan. În urma discuţiilor s-a hotărât ca RER să-şi concentreze atenţia şi asupra locurilor hiper-frecventate din oraş, cum ar fi staţiile de tramvai şi autobuze, precum şi spaţiile verzi, unde operatorul de salubritate e de acord că e nevoie de o optimizare a activităţii.

„În conformitate cu Contractul de concesiune pentru salubrizarea municipiului Oradea, societatea RER – Recuperare Ecologică şi Reciclare SRL va prelua până la sfârşitul anului 2009 activitatea de salubrizare a întregului municipiu. Dorim ca această preluare să se facă fără sincope, astfel încât cetăţeanul sau agentul economic să încheie contract cu societatea să-i fie asigurată o calitate a serviciilor ireproşabilă”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri de către operatorul de salubritate orădean.

Calin Corpas



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor