„Respiră o viaţă sănătoasă”

ORADEA – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor, împreună cu Fundaţia Încrederea, au organizat mai multe evenimente în pragul Zilei mondiale fără fumat (31 mai) .

Luni la amiază, liceele „Partenie Cosma” şi „Traian Vuia” vor găzdui un turneu de baschet baieţi la care mai participă liceeni de la „Emanuil Gojdu”, „Mihai Eminescu”, „Mihai Viteazul” şi „Ady Endre”. Finalele vor avea loc marţi, de la ora 15:00, la Liceul „Traian Vuia”.
Iar joi, 31 mai, va lua startul de la ora 14:30, de lângă Magazinul Crişul, un marş antifumat, la care vor participa 200 de liceeni orădeni, din care jumătate vor fi îmbrăcaţi în maiouri cu mesaj antifumat sau în costumaţii creaţii proprii.
Se va merge pe Corso-ul orădean până la Teatrul Arcadia, unde vor asista la o piesă de teatru „antitutun” oferită de liceenii de la „Dimitrie Leonida”, „Pedagogic”, „Vasile Voiculescu” şi Liceul de Artă. Premiile vor fi oferite de sponsorii TGIE, Livella, Restaurantul Vegetarian Criş, Pizzeria Mama Mia, Pro Sport Oradea, BesTel Gsm (partener Cosmote), Direcţia Judeţeană de Sport Bihor. Şi-au mai adus contribuţia Ideart Oradea, Tehnoprint, Tipografia Treira şi Poligrafia Offset Print.

Horgos Cristian



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase