Restaurante-terase pentru parcuri mai „săltăreţe”

6Comentarii
Restaurante-terase pentru parcuri mai „săltăreţe”
Opoziţia nu a avut nimic de comentat luni, când în plenul CL Oradea s-a citit proiectul de hotărâre pentru închirierea unor spaţii în parcurile orădene, destinate alimentaţiei publice.

Dimpotrivă, ieri, liderul grupului consilierilor PDL, Dorin Corcheş, s-a arătat de acord cu această iniţiativă. „Am mai văzut asemenea amenajări în parcuri şi în Ungaria şi Austria”, a declarat Corcheş, care crede că astfel parcurile vor fi mai pline de viaţă.

După ce s-a reuşit introducerea de internet wireless în zona Crişului Repede, iată că acum administraţia Bolojan stă să-şi pună în practică planurile interesante anunţate deja de mai bine de un an: amenajarea de terase suspendate pe malurile Crişului, în zona centrală.

Ca fapt divers, intenţiile primarului pun însă în pericol celebra terasă „Ţânţarul” sau „Budi-bar”, cum mai e cunoscută de către orădeni. Această terasă fără pretenţii, însă apreciată de mulţi pentru poziţia sa, din proximitatea Podului Ferdinand şi preţurile accesibile, ar putea dispărea din peisaj o dată cu punerea în practică a planurilor primarului. Terenul pe care funcţionează terasa aparţine Apelor Române, însă e foarte posibil ca în curând acesta să fie cedat Primăriei. Acest transfer ar da cale liberă iniţiativei primarului, care s-ar derula într-o manieră similară spaţiilor din parcuri.

C.C.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor