Restaurează cărți, fabrică hârtie prin Științescu 3.0

De Veronica Bursaşiu
Nicole Pazmany și elevii ei
Nicole Pazmany și elevii ei - © Foto: FAN
Știință + Pasiune + Comunitate = Științescu Oradea 3.0

23 de proiecte educaționale care au fost desemnate câștigătoare și vor fi finanțate cu 132.635 lei prin Fondul Științescu Oradea. La Tinca, directoarea Școlii Primare Creștine ProRoma, vrea să îi învețe pe elevi cum se îmbină tehnologia cu arta. O bibliotecară din Oradea a simțit „nevoia de o schimbare în cadrul programului de vară de la Secția pentru copii și tineret” și va organiza ateliere de fabricare a hârtiei, de conservare și restaurare a cărților. La Suplacu de Barcău, un profesor inginer, ne-a mărturisit că dorința lui e să facă un braț robotic pe șase axe cu elevii lui. O gașcă de liceeni de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” vor să crească interesul tinerilor orădeni pentru științele aplicate, construind un robot care să cerceteze apele râului Crișului Repede.

„Activitățile din cadrul Fondului Științescu se desfășoară în acest an în perioada ianuarie – iulie în mai multe orașe și comune din județul Bihor, toate având ca scop să facă știința mai atractivă pentru copii.

Doar la această ediție a programului, peste 1300 de tineri bihoreni vor afla că științele pot avea aplicabilitate imediată la orice vârstă, reprezentând o lume fascinantă care merită descoperită, ducând la înțelegerea unor fenomene simple și la dezvoltarea unor noi abilități”, explică Teodora Albiter, manager proiecte.

La experimente participă copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Toate atelierele sunt gratuite. Finanțarea este asigurată prin Fondul Științescu, un program al Fundației Comunitare Oradea, pentru care au oferit sponsorizări următoarele companii locale: Vernicolor, UniCredit Bank, Fundația Elena Neagu, Celestica, Decitex RO, RER Vest, Faist Mekatronic, VPK Packaging, ADLO, Qubiz, Inteva Products, Nidec, Sema Express, AstorMueller Group, Bugatti.

Suma strânsă pe plan local a fost dublată prin contribuția Romanian-American Foundation, care își dorește să stimuleze astfel inițiativele locale care sprijină educația științifică.

TEXT ÎN TEXT

Premiați pentru Strategie și Inovație

Fondul Științescu contribuie în mod cert nu doar la creșterea apetitului pentru știință în rândul copiilor, ci și la creșterea creativității lor.

Patru puști de 10, 9 și 8 ani, sub numele de „UrsaMică”, au participat recent la First Lego League Junior România și au adus acasă premiul pentru Strategie și Inovație. Au avut de construit o bază lunară din piese Lego și trebuiau să găsească soluții pentru problemele vitale precum apă, aer, hrană, energie, atât de necesare supraviețuirii.

Această acțiune face parte dintr-un proiect mai amplu finanţat prin programul Fondul Științescu Oradea. Mentorul copiilor este Niocole Pazmany care a condus în proiect un club de astronomie pentru copii între 7-18 ani. Ce au învățat copii: să construiască mache ale unor planete, asteroizi și o bază lunară din lego, au construit instrumente de observație precum cadran lunar, cuadrant și au realizat fotografii astronomice. La proiect au participat 50 de copii din Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !