Restrictionarea traficului pe DN6 a fost ridicata

De D. B.
Reactualizat la:
Restrictionarea traficului pe DN6 a fost ridicata
Restricționarea autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone să circule pe DN6 a fost ridicată. Șoferii care au fost opriți duminică, când a fost pusă restricția, în parcările puse la dispoziție de autorități își pot continua drumul.

De asemenea, au fost ridicate restricţiile de tonaj care au fost impuse pe DN 7 şi DN 66, iar problemele apărute din cauza avalanşelor de la Porţile de Fier au fost rezolvate de drumari.

Vă reamintim că din cauza codului portocaliu de ninsori anunțat în județele Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea traficul pe DN 6, tronsonul Timișoara-București, a fost restricționat duminică începând cu ora 15:00. Șoferii autovehiculelor cu capacitate de peste 7,5 tone au fost obligați să oprească în parcările sau locurile special amenajate pentru această situaţie.

Asemenea restricţii au fost impuse şi pe DN7, cel care face legătura dintre Nădlac şi Bucureşti, prin Arad, Deva, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea, resectiv pe DN 66, drumul care făcea legătura dintre Deva şi Craiova, prin Târgu Jiu şi Petroşani. Cele două rute sunt folosite de şoferii timişoreni pentru a se ajunge spre Bucureşti, mulţi alegând varianta Timişoara – Lugoj – Deva – Bucureşti pentru a efectua deplasările. De altfel, această rută era singura alternativă care a fost disponibilă pentru a evita blocajul apărut ca urmare a avalanşelor ce au avut loc pe drumul ce leagă Orşova de Drobeta Turnu-Severin şi care au închis circulaţia aici până marţi la orele prânzului. Ca urmare a intervenţiei drumarilor zăpada de pe carosabil pe acest tronson a fost înlăturată în totalitate. Primele probleme legate de avalanşe au apărut luni dimineaţa, traseul a fost deschis provizoriu în jurul orei 10, iar ulterior a fost din nou închis apărând noi avalanşe. Drumarii au lucrat toată noaptea, iar traseul a fost redeschis în totalitate pentru circulaţie marţi după ora 13.

Pentru evitarea blocajelor, polițiștii au organizat, duminică, filtre care au oprit autoturismele de tonaje mari. Filtrele au fost amplasate la ieșirea din Timișoara către Lugoj, pe centura Timișoarei și pe DN 6, în localitațile Recaș, tronsonul Belinț-Coșteiu și Jena.

Autovehiculele cărora le-a interzisă circulaţia în această perioadă au putea staţiona parcarea din localitatea Dumbrăviţa situată pe DN 691, între centura Timişoarei şi autostrada Timişoara-Arad, în cele două parcări din localitatea Suştra (una aparţinând Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri , una fiind parcare privată), parcarea din Lugoj, situată pe DN 6, între staţiile peco Rompetrol şi OMW.

Reprezentanţii Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara au anunţat că traficul a fost redeschis în totalitate pentru toate categoriile de autovehicule pe trsonsoanele amintite, dar solicită prudenţă din partea şoferilor, pe şosele circulându-se în condiţii de iarnă.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !