Restructurarea mineritului nemulţumeşte sindicatele

3Comentarii
Restructurarea mineritului nemulţumeşte sindicatele
PETROŞANI – Contractul colectiv de muncă al minerilor din Valea Jiului expiră la sfârşitul acestei luni. Urmează ca de la 1 martie să intre în vigoare noul contract colectiv de muncă pe anul 2008, care este în curs de negociere în această lună.

Zoltan Lakatas, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, a participat la negocierea contractului colectiv de muncă pe ramura minieră, declarând că „aceste negocieri vor fi foarte dure şi în urma acestora ar putea izbucni mişcări de stradă”. I

 

nformaţiile despre solicitările minerilor nu au fost făcute publice, la fel cum nu sunt publice nici intenţiile sindicaliştilor din Valea Jiului despre nivelurile de salarizare pe care le vor solicita. Conform programului de restructurare a mineritului, subvenţia în acest domeniu de activitate este păstrată doar până la finele anului 2010, dată de la care statul va înceta să mai subvenţioneze mineritul. Potrivit programului respectiv, de la 1 ianuarie 2011 minele care nu vor fi rentabile vor trebui închise.


După ce datoriile enorme ale CNH au fost şterse, instituţia este pe punctul de a crea noi datorii către stat, fiind unul dintre agenţii economici cu cele mai mari restanţe la bugetul de stat. În aceste condiţii, solicitarea sindicatelor s-ar putea să nu aibă sorţi de izbândă, mai ales că guvernul actual vehiculează procente de majorare a salariilor pe acest an de maximum zece la sută.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor