Restructurări în justiţie

Restructurări în justiţie
BUCUREŞTI – Noua organigramă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi dezbătută azi de Consiliul Superior al Magistraturii. Propunerea a fost făcută de procurorul general, Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit NewsIn, demersul se înscrie în seria de măsuri menite să eficientizeze activitatea Ministerului Public. Kovesi a propus săptămâna trecută, reducerea numărului de secţii din Parchetul General, de la nouă la cinci. Ea a cerut şi reducerea funcţiilor de conducere cu 40%.
Posturile eliberate vor fi distribuite către parchetele locale, unde există un număr foarte mare de cazuri la un singur procuror. În plus, ministrul Justiţiei a constatat că personalul este mult supra-dimensionat în raport cu competenţele pe care le are. Din cei 151 de procurori ai structurii centrale, 69 sunt repartizaţi la secţii neoperative. Kovesi crede că organizarea Parchetului este foarte stufoasă, iar concluziile evaluării procurorilor nu sunt tocmai îmbucurătoare.

Ea a mai precizat că nu a fost luată nicio măsură care să ducă la evitarea incidentelor şi erorilor procedurale comise de anchetatori, care pot compromite întreaga desfăşurare a unei anchete ce durează mai multe luni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase