Reţea de falsificatori anihilată

Reţea de falsificatori anihilată
ORADEA – Membrii unei reţele de falsificatori de paşapoarte şi traficanţi de persoane au fost trimişi luni în judecată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Oradea.

În anul 2003, gruparea a reuşit să scoată din ţară cel puţin 20 de cetăţeni români şi moldoveni, care au fost ajutaţi să ajungă în ţări din spaţiul Schengen pe baza unor paşapoarte falsificate de membrii reţelei. Capul reţelei s-a sustras urmăririi penale el locuind ilegal în Budapesta de mai mulţi ani de zile. Deşi toată gruparea era formată din arădeni, aceştia au acţionat în principal pe raza municipiului Oradea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră, subcomisar Mircea Chiorean, în primăvara anului 2002, Ioan Gelu S. (41 ani), din Arad, în complicitate cu Fidan Dorel O. (38 ani), cunoscut sub porecla de „Belmondo” au organizat trecerea frauduloasă, cu documente de călătorie falsificate, a unor cetăţeni din România şi Republica Moldova, care nu îndeplineau condiţiile legale de călătorie în străinătate. „Ioan Gelu S. se ocupa de procurarea unor paşapoarte româneşti, fie le cumpăra direct de la posesori, fie le cumpăra de pe piaţa neagră, de la persoane care le-au furat şi le revindeau.

Paşapoartele erau pe urmă trimise la Budapesta, lui Belmondo, împreună cu fotografiile celor care le solicitau, unde erau falsificate. În grup au mai fost atraşi Ilie D., de 27 de ani, Valentin C., de 46 de ani şi Gheorghe P., de 34 de ani, toţi din Arad. Aceştia se ocupau de racolarea persoanelor care nu puteau să ajungă în ţări din spaţiul Schengen, fie că aveau interdicţie, au fost resturnaţi sau au comis vreo ilegalitate”, a declarat subcomisar Mircea Chiorean.

Potrivit reprezentantului DPF Oradea persoanele racolate de reşea au ieşit legal din România cu paşapoartele personale, au ajuns în Budapesta, unde au primit paşapoartele falsificate şi abia când s-au întors în ţară au fost depistaţi în punctele de trecere a frontierei de pe raza DPF Oradea. În urma cercetărilor a ieşit la iveală faptul că un paşaport falsificat era plătit cu sume cuprinse între 600 şi 1000 de dolari. „În urma calculelor noastre reise că cei din reţea, în special cei doi capi ai reţelei au câştigat între 16.000 şi 20.000 de dolari, însă sumele pot fi şi mai mari”, a adăugat sursa citată.

Anchetatorii au precizat că activitatea grupării infracţionale a fost greu de probat şi doar cu ajutorul persoanelor care au beneficiat de „serviciile” grupării s-a reuşit trimiterea lor în judecată. Totodată, potrivit comisarului Dorin Ghimiş, ofiţer specialist în cadrul DPF Oradea, falsificarea paşapoartelor a fost posibilă datorită faptului că în acea perioadă documentele de călătorie nu aveau elemente de siguranţă ca cele de acum.

Toţi membrii reţelei au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals material în acte oficiale, fals privind identitatea, trafic de migranţi, organizarea trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă o pedeapsă cu închisoarea între 5 şi 15 ani.

Cristian Boros



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase