Reţea de falsificatori de bani anihilată în Braşov

Reţea de falsificatori de bani anihilată în Braşov
O reţea de falsificatori de bani care îşi desfăşura activitatea în întreaga ţară şi care era coordonată de un individ aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Miercurea Ciuc a fost anihilată de poliţişti şi procurori braşoveni, după o anchetă care a durat peste şase luni.

Membrii grupului falsificau bancnote de 500, 200, 100, 50, 10 şi 5 lei şi le plasau prin intermediul reţelelor constituite în acest scop. În urma a patru percheziţii domiciliare efectuate la sfârşitul lunii ianuarie, în judeţele Braşov şi Harghita, au fost identificaţi şi reţinuţi principalii membrii ai grupului infracţional.

“S-a reuşit prinderea învinuitei Elena Augustina Pârvu, de 28 de ani, din Braşov, urmărită general pentru săvîrşirea infracţiunii de trafic de persoane, pentru o condamnare de 6 ani (fiind cercetată pentru această faptă tot de către lucrătorii BCCO Braşov). La percheziţia domiciliară efectuată, au fost identificate 30 de bancnote din cupiura de 200 de lei, toate având aceeaşi serie, 66 de bancnote din cupiura de 500 de lei, bancnote falsificate care urmau să fie vândute în vederea plasării pe piaţa liberă. De asemenea, a mai fost identificată asupra sus-numitei suma de 5.846 RON (autentici) provenită din vânzarea de bancnote false, o bancnotă de 500 RON având aceeaşi serie cu bancnotele de 500 RON false găsite la percheziţie“, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Gabriel Florescu, şeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Braşov.

La percheziţie au mai fost găsite 20 cartele SIM, hârtie de calc semitransparent, precum şi instrumente folosite pentru plastografiere, decupare şi falsificare de monede

Alături de Elena Augustina Pârvu, a mai fost reţinut, la Zărneşti, Nicolae Cătălin Răleanu, de 38 de ani, în timp ce încerca să ascundă instrumentele specifice falsificării de bancnote, respectiv două imprimante laser color, un scaner, o unitate centrală de calculator, 43 de coli calc semitransparente şi 124 de CD-uri şi DVD-uri.

De asemenea, la Miercurea Ciuc, a fost identificat şi reţinut Kollo Tihamer, în vîrstă de 31 de ani, cunoscut cu antecedente penale, în sarcina sa fiind reţinută şi probată plasarea a 50 de bancnote de 500 Ron, bancnote primite de la Elena Pârvu. A mai fost reţinută şi Ana Mirabela Moaşa, din Râşnov, prin intermediul căreia harghiteanul a primit bancnotele false.

“Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că întreaga operaţiune a fost coordonată în mod direct de către P.S. de 36 de ani din Fagăraş, aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Miercurea Ciuc. P.S. a fost cercetat anterior pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de fiinţe umane şi trafic de droguri de risc de către BCCO şi DIICOT Braşov iar în prezent este arestat pentru infracţiunea de plasare de bancnotă falsă“, a declarat procurorul Cătălin Borcoman, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

Instanţa a dispus, în data de 30 ianuarie, emiterea de mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele numiţilor Elena Augustina Pârvu, Nicolae Cătălin Răleanu şi Kollo Tihamer şi a unui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 20 de zile pe numele Anei Mirabela Moaşa, cei patru fiind învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede sau de alte valori, falsificare de monede sau de alte valori şi aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede sau de alte valori. Cei patru învinuiţi riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 20 de ani, Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea tuturor membrilor grupului şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Sursa NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase