Reţea de trafic de carne vie

10Comentarii
Reţea de trafic de carne vie
BCCO a trimis în judecată o grupare acuzată că trafica tinere spre Italia, pentru a le exploata sexual.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea (BCCO) şi procurorii DIICOT Oradea au definitivat cercetările şi au trimis în judecată şapte inculpaţi acuzaţi de formarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de migranţi şi trafic de minori.

Astfel, Alexandru Chiş Cristian, Florin Miara, Cornel Florin Scorţe, Liviu Călin Pop, Teodor Ispas, George Eugen Cerghez şi Engin Daistan sunt judecaţi de Tribunalul Bihor în dosarul 5576 din 2010.

Poliţiştii BCCO s-au sesizat în anul 2006 că gruparea intermediază paşapoarte false pentru urmăriţi general sau pentru persoane cu interdicţii de intrare sau din ţară, facilitând trecerea frauduloasă a frontierei.
Din cercetări a rezultat faptul că o minoră de 14 ani, fugită de la domiciliul din Constanţa, ar fi fost racolată de concitadinii Engin Daistan (25 ani) şi George Eugen Cerghez (26 ani), care au adus-o cu trenul până în Oradea, unde a fost preluată de orădeanul Cornel Florin Scorţe (36 ani). Anchetatorii spun că orădeanul ar fi cazat minora la o pensiune din municipiu pentru a o transporta în Italia, în vederea practicării prostituţiei în zona Brescia – Peschiera del Garda.

Paşaport cu 4.000 de euro

„Pentru scoaterea minorei din ţară, gruparea i-a procurat un paşaport fals, cerându-i să memoreze datele de identitate ale unei persoane majore, înscrise în respectivul paşaport, care avea aplicată fotografia tinerei de 14 ani. O altă victimă a grupării de crimă organizată, o tânără cu interdicţie de a călători în Italia, a dobândit de la gruparea infracţională un paşaport fals pentru 4.000 de euro. Acesteia i s-a cerut să-şi cumpere lentile de contact, să-şi facă poze tip paşaport, iar după fotografiere să îşi arunce hainele purtate, pentru a şterge urmele”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, inspector principal de poliţie Alina Dinu.

Suspecţii cercetaţi de poliţiştii bihoreni făceau parte dintr-o grupare extinsă de traficanţi de persoane din Bihor şi Constanţa, intrată în vizorul autorităţilor judiciare italiene pentru o luptă de stradă izbucnită pe 21 ianuarie, cu clanuri de proxeneţi albanezi din zona Brescia.

Doi judecaţi în libertate

George Cerghez a fost prins pe 30 martie 2010, când încerca să iasă ilegal din ţară prin PTF Borş, cu acte false. Acesta, împreună cu arădeanul Teodor Ispas (30 ani) şi orădenii Cristian Alexandru Chiş (37 ani) şi Călin Liviu Pop (32 ani) au fost cercetaţi în stare de reţinere. Orădeanul Cornel Scorţe a fost reţinut de către autorităţile spaniole în altă cauză. Iar bihoreanul Florin Miara (41 ani) şi constănţeanul Engin Daistan au fost cercetaţi în libertate, cu interdicţie de a părăsi ţara.
Poliţiştii B.C.C.O. Oradea au colaborat în cauză cu omologii din Constanţa, Bacău, Iaşi şi Arad precum şi cu autorităţile maghiare, spaniole, austriece şi italiene, beneficiind şi de sprijinul SRI Bihor.

C.H.

O altă reţea italiană

O altă reţea italiană

Aliati contra traficului de persoane

Aliati contra traficului de persoane



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor