Retehnologizare la CET

4Comentarii
Retehnologizare la CET
Printr-un parteneriat cu o firmă din Cluj, se urmăreşte reducerea pierderilor la CET.

Consilierii locali au votat în ultima şedinţă a Legislativului local un set de hotărâri care deschideau calea spre retehnologizarea CET Oradea. Aleşii locali au aprobat contractul de asociere în participaţiune între municipiul Oradea, Electrocentrale Oradea şi SC EnergicQ IndCo SRL „în vederea proiectării, implementării, întreţinerii şi asistenţei unui sistem de echipamente pentru recuperarea căldurii din gazele emise în instalaţiile industriale – cazanele 5 şi 6”.

7 milioane de lei noi reprezintă valoarea investiţiei. Din aceşti bani, 1,4 milioane de lei noi vor fi accesaţi de către Primaria Oradea, printr-un acord de cofinanţare nerambursabilă ce va fi semnat cu Autoritatea Română pentru Conservarea Energiei. Investiţia va fi realizată în şase luni, iar durata de viaţă a investiţiei a fost prognozată la douăzeci de ani. Se estimează că investiţia va fi recuperată în mai puţin de trei ani, prin economiile rezultate ca urmare a retehnologizări. Economia anuală de energie va fi echivalentul a 810.000 euro, în douăzeci de ani economisindu-se 16,2 milioane de euro!

Calin Corpas



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor