Retragerea din Irak revine în actualitate

Retragerea din Irak revine în actualitate
Tema retragerii trupelor din Irak a revenit în actualitate şi în România. Aflat în vizită în Egipt, preşedintele Traian Băsescu a declarat că “o retragere a forţei multinaţionale din Irak ar genera haos şi ar putea duce la divizarea Irakului”.

Şeful statului a revenit însă asupra afirmaţiilor sale, şi joi dimineaţă a precizat că situaţia din Irak nu este influenţată numai de prezenţa militară internaţională.

Declaraţiile preşedintelui Băsescu vin după ce, la Bucureşti, Partidul Naţional Liberal a anunţat că misiunea trupelor româneşti în Irak ar fi fost îndeplinită şi parlamentul trebuie să ia acum în discuţie necesitatea retragerii militarilor români din regiune.

Partidul Naţional Liberal a anunţat că va depune în parlament un proiect de lege prin care cel care decide unde să fie trimise trupele României să fie Legislativul.

Iniţiativa a primit deja sprijinul Partidului Social Democrat, al Partidului România Mare şi al UDMR.

Partidul Naţional Liberal a început să strângă semnături pentru retragerea trupelor încă de anul trecut.

Premierul Tăriceanu, preşedinte al PNL, a invocat costurile prezenţei româneşti în Irak şi estima că statul ar economisi ca urmare a retragerii 90 de milioane de dolari dar şi pierderile de vieţi omeneşti.

Partidul când a încercat – prin premierul Tăriceanu şi ministrul apărării de atunci, Teodor Atanasiu – să convingă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării de necesitatea de a readuce în ţară militarii români din Irak.

Membrii CSAT, inclusiv ministrul de externe din partea PNL, Mihai Răzvan Ungureanu, au votat împotriva iniţiativei.

Preşedintele Traian Băsescu a respins atunci categoric ideea retragerii militarilor români din Irak, şi a motivat că în acest fel nu ar fi respectate angajamentele României în cadrul NATO.

CSAT a decis anul trecut în cele din urmă ca numărul militarilor români din Irak să fie redus – de la peste 8 sute la aproape 6 sute.

Potrivit legii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prezidat de şeful statului hotărăşte în fiecare an, până pe 30 iunie câţi soldaţi trimite şi în ce zone.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !