Retro Parada Toamnei 2015, la ediţia a patra

De Dan Birta
2Comentarii
Retro Parada Toamnei 2015, la ediţia a patra
© Foto: Dan Birta
Numărul proprietarilor de maşini de epocă creşte de la an la an.

Nu mai puţin de 14 retromobile au participat sâmbătă la Retro Parada Toamnei 2015, la Oradea. Evenimentul a avut loc în Parcarea din Centrul Civic.

În ciuda ploii de toamnă, care a cernut destul de des, numărul participanţilor, dar, mai ales, al curioşilor veniţi să vadă maşinile vechi, a fost destul de mare. „Nu m-am aşteptat să fie atât de mulţi participanţi, mai ales că a şi plouat. De la an la an participă tot mai multe maşini şi încet, încet, creştem”, ne-a declarat Otto Lorand Rencsik, reprezentantul pe judeţul Bihor al Retromobil Club România. De fapt, Retro Parada Toamnei 2015 s-a desfăşurat în zilele de 17 şi 18 octombrie 2015 în 26 de oraşe din România.

Atracţii

Cea mai veche maşină participantă la eveniment a fost un Renault 4 TL din 1964, cunoscută din filmele cu Louis de Funes. „Este o maşină fiabilă, are 140.000 de km la bord şi este în stare perfectă. Am primit-o în urmă cu zece ani de la un prieten şi nu am avut probleme cu ea”, ne-a povestit proprietarul maşinii, Roman Anca, care a venit la Retro Paradă însoţit de copii.

Foto: Dan Birta Foto: Dan Birta ©

O altă maşină care a atras privirile curioşilor a fost un Triumph Spitfire 1500 din 1976, proprietatea organizatorului evenimentului, Otto Lorand Rencsik, care se mândreşte cu modelul deţinut. „Am studiat-o pe net opt luni. Nu mai este în Oradea un astfel de model, dar la nivel naţional mai sunt câteva”, a precizat Otto Lorand Rencsik.

Foto: Dan Birta Foto: Dan Birta ©

Dintre maşinile participante la eveniment mai amintim: Mercedes, BMW, Ford, Renault 16 şi Dacii, multe Dacii, care arată ca nişte bijuterii, deşi cea mai veche era din 1975. Toate erau în stare perfectă de funcţionare şi de valori inestimabile pentru proprietarii lor.

Retro Parada maşinilor de epocă a ajuns la ediţia a patra, la Oradea.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor