Reunire restrânsă la Lotus

1Comentariu
Reunire restrânsă la Lotus
Băile Felix – Echipa din Liga a III-a, Lotus Felix Sânmartin, a demarat de ieri pregătirile pentru noul sezon. A fost o reunire cu multe absenţe, dar fără nume noi. Singurul jucător venit în probe a fost Floruţa de la LPS Bihorul, înregistrându-se şapte absenţe.

Paul Luca, Buştea, Matei şi Iuhas au lipsit nemotivat, Morna s-a retras din activitate, preferând cariera de jandarm, lui Codoban i-a expirat împrumutul de la Luceafărul, iar Fărcuţa a fost învoit. Se pare că Buştea şi Codoban au plecat în probe de joc la Gloria Bistriţa.

La prima şedinţă de pregătire au participat: Câmpan, Moiş – portari; Cr. Ardelean, Iova, Merce, Galea, Anton, Pup, P. Ardelean, Floruţa, Ţârlea, Letan, Daniel Todea şi Purde. Jucătorii Brândaş şi Pavel au fost prezenţi la reunire, dar nu s-au antrenat, fiind în perioada de refacere după accidentările suferite.
Antrenorul Lucian Ciocan i-a avertizat pe jucători că la unii dintre ei se va renunţa şi că vor veni mai mulţi jucători noi. „Dacă anul acesta nu am promovat, ne dorim ca sezonul viitor să reuşim accederea în Liga a II-a de pe primul loc.

Ne aşteaptă un sezon dificil şi va fi greu începând din prima zi. Să nu vă aşteptaţi să fiu mai indulgent cu unii, pentru că nu voi fi. Orice abatere de la disciplină o voi pedepsi aspru, mergând până la excluderea din lot”, şi-a ameninţat Ciocan jucătorii.
La capitolul noutăţi, sunt aşteptaţi cel puţin trei jucători de la Someşul Satu Mare, mijlocaşul Deliu, fundaşul Fl. Bud şi atacantul Şuteu, existând discuţii şi pentru Petcuţ, care a fost în probe la Liberty. Un alt fotbalist dorit este mijlocaşul Mihovici, care a jucat ultima dată la Olimpia Satu Mare. Duminică, echipa va pleca în cantonament la Stâna de Vale.
„Orice abatere de la disciplină o voi pedepsi aspru, mergând până la excluderea din lot.” Lucian Ciocan

Biris Teodor



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor