Reuşită parţială pe Corso! A cui?

De Cristina Ghilea
14Comentarii
Palatul Moskovits Miksa, excepţia la galbenul în care au fost vopsite majoritatea clădirilor reabilitate de Municipalitate
Palatul Moskovits Miksa, excepţia la galbenul în care au fost vopsite majoritatea clădirilor reabilitate de Municipalitate - © Foto: PMO
Restaurarea Palatului Moskovits Miksa e finalizată în proporţie de 80%, anunţă Primăria, cu cel puţin două luni peste termenul de predare.

„Lucrările de restaurare a faţadelor Palatului Moskovits Miksa, începute în ianuarie 2016, sunt finalizate în proporţie de 80%, urmând să fie încheiate până la data de 30 octombrie 2017. Acestea sunt realizate în cadrul Programului Multianual pentru Reabilitare Faţade, restaurarea fiind executată de Abed Nego Com SRL”, transmite Primăria, printr-un comunicat de presă.

Aparenta reuşită în efortul pentru reabilitarea patrimoniului arhitecturale marchează şi o nouă victorie a constructorilor de casă ai Primăriei, în acest caz firma Abed Nego, de al cărei renume se leagă Dealul Ciuperca prăbuşit. Semnat în 2015, contractul pentru reabilitarea palatului de pe Corso are ca termen de execuţie 18 luni.

3moskowits-miksa-1
Acum, după ce lucrarea a evoluat în ritmul melcului pe durata verii, când condiţiile meteo ar fi fost favorabile, Primăria raportează situaţia ca şi cum ar fi o realitate firească, fără să pomenească de vreo penalitate de întârziere sau să precizeze argumentele vreunei prelungiri de contract.

Azurie

Clădirea în stil Art Nouveau este compusă dintr-un imobil construit în jurul anului 1900, la intersecţia dintre străzile Republicii și Parcul Traian, în jurul unei curţi interioare, acest tip de clădire fiind des întâlnit în acea epocă. Imobilul are spaţii comerciale la parter şi apartamente la etaje.

Faţadele dinspre străzile Parcul Traian şi Republicii sunt aproape finalizate, exceptând zona turnului, care, după consolidarea structurii de rezistenţă de la balconul I, necesită montarea unor elemente decorative. Urmează să fie executate lucrările la cele două case de scară (principală şi secundară) şi la intrarea principală în palat (intrarea dinspre strada Parcul Traian).



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor