Revelion cu dureri

11Comentarii
Anul Nou a dat zeci de bihoreni pe mâna medicilor. La cumpăna dintre ani, unii au abuzat de mâncare sau alcool, au suferit diverse colici sau au fost victime ale unor agresiuni.

Dr.Remus Negruţiu, de la Ambulanţa Oradea, a declarat că în timpul nopţii, colegii lui au răspuns la 77 de solicitări. Cei 77 de bihoreni apelanţi au cerut ajutor medical fie pentru că au băut prea mult fie după ce s-au bătut pe stradă.

În 1 ianuarie 2010, de la ora 7:00 până la ora 13:00, alţi zeci de bihoreni au apelat Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor pentru a fi ajutaţi să îşi trateze colicile biliare sau alte afecţiuni: viroze cu febre (tineri de 24 – 25 ani), lipotimii (femei) accidente cerebrale vasculare (vârstnici). În cursul dimineţii, cinci persoane, care au fost bătute de Revelion, nu au mai rezistat din cauza durerilor provocate de leziunile suferite şi au solicitat şi ele ajutor medical de la Ambulanţă.

Dr. Emil Boţcău apreciază că numărul persoanelor agresate şi a celor care au necesitat ajutor medical după ce au consumat alcool în exces de revelion a fost dublu faţă de o zi obişnuită şi că majoritatea acestor persoane agresate sau cu prea mult alcool la bord au fost tineri.

O.S.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor