Revolta măcelarilor din Cetate

4Comentarii
Revolta măcelarilor din Cetate
ORADEA – Câteva zeci de chiriaşi ai halei de carne din Piaţa Cetate au ocupat vineri holul de la intrarea în Primăria Oradea. Ei au venit să găsească înţelegere din partea autorităţilor în privinţa decizie de închidere a halei.

Potrivit unei decizii luate de conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare, spaţiul de comercializare al produselor de carmangerie trebuia închis pentru că nu corespundea normelor europene în domeniu.

Astfel, marţi, 15 mai, măcelarii au fost anunţaţi că, începând cu data de 1 iunie, hala va fi desfiinţată. Puşi în faţa unei asemenea situaţii disperate, oamenii au căutat înţelegere la primarul Petru Filip. O delegaţie a comercianţilor, condusă de preşedintele Asociaţiei Comercianţilor Bihoreni, Gheorghe Pintea, a fost primită ieri în audienţă de edilul orădean.

 

Probleme sociale

„Sunt aproape 50 de vitrine în hală şi peste 100 de oameni îşi câştigă existenţa aici, mulţi dintre ei fiind soţ şi soţie. Închiderea halei i-ar lăsa fără niciun venit”, susţine unul dintre oamenii prezenţi în holul Primăriei. „La noi vin de obicei oameni care nu îşi permit să cumpere şi pot să se tocmească, mai lăsăm din preţ, la clienţii vechi le mai dăm şi pe datorie.

Iar din punct de vedere al mărfii, nimeni nu ne poate băga de vină. E de calitate foarte bună şi, ştie toată lumea, e cea mai proaspătă”, afirmă un alt măcelar.

Fiecare deţinător de vitrină frigorifică plăteşte lunar peste 400 de lei chirie pentru locul din hală, plus curentul consumat.

„Am luat vitrina acum câteva luni şi încă nu am reuşit să o achit, acum ce să fac cu ea, să o ţin în stradă”, se plânge o femeie. Cu toate că sunt într-o situaţie disperată, oamenii îşi păstrează calmul în aşteptarea unui răspuns din partea primarului.

Din punctul lor de vedere, o soluţie rezonabilă ar fi modernizarea halei de către RAPAS, aşa cum s-a întâmplat şi cu hala de lactate, şi aceea ameninţată cu desfiinţarea în urmă cu câteva luni.

 

La loc comanda

După întrevederea cu Petru Filip, Gheorghe Pintea, preşedintele Asociaţiei Pieţarilor, a convocat protestatarii în faţa Primăriei şi le-a dat vestea cea bună. „Azi dimineaţă a avut loc o şedinţă la care au participat d-nii Petru Filip, Ioan Hirţe (directorul RAPAS) şi Petru Gruia (directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare). Primarul i-a solicitat directorului RAPAS ca până mâine să îi prezinte un proiect de modernizare al pieţei”, a spus Pintea.

El a mai precizat că hala va fi prevăzută cu sistem de aer condiţionat, vestiare separate pentru femei şi bărbaţi toalete. Intrarea se va face exclusiv prin hala de alimente, astfel încât temperatura să fie constant sub 15 grade Celsius în interior.

Foarte important este că reprezentantul DSV a fost de acord cu funcţionarea halei dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite. Singurul motiv de nemulţumire al comercianţilor ar putea fi faptul că spaţiul va fi închis timp de 30 de zile pentru efectuarea lucrărilor, dar toţi cei prezenţi s-au declarat de acord. În plus, ei au primit asigurarea din partea primarului că fiecare va reveni după renovări pe locul lui.

Dan Birta



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor