Rezultate bune la APIA Bihor

Rezultate bune la APIA Bihor
ORADEA – Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Bihor a încheiat foarte bine sesiunea de depunere a cererilor pentru sprijin pe suprafaţă. Cel puţin aşa susţine Ioan Şumălan, directorul APIA Bihor.

Conform ultimelor date furnizate de directorul Şumălan, faţă de cei 40.500 de fermieri eligibili, au depus cereri pentru sprijin 41.666 de fermieri. „Faţă de suprafaţa eligibilă estimată de 309.953 de ha, s-a înregistrat o suprafaţă de 324.378 de hectare, cu 4,70% mai mare”, ne-a declarat directorul APIA Bihor.

Iniţial au fost invitaţi să depună cereri 49.310 fermieri, conform datelor disponibile la APIA Bihor. Diferenţa dintre această cifră şi cea de 41.666 a fermierilor care au depus cereri este explicată de Şumălan prin faptul că micii fermieri şi-au cedat terenurile în arendă fermierilor mai mari.

„La început estimam că vor depune cereri pentru sprijin 484 de fermieri mari, cu suprafeţe ce depăşesc 50 de hectare. Numărul acestora a crescut la 617, iar suprafaţa eligibilă fost cu 27% mai mare”, a precizat Ioan Şumălan.

 

Fruntaşi

Datele de mai sus plasează Bihorul pe locuri fruntaşe pe ţară. Astfel, la suprafaţa înregistrată, Bihorul este pe locul şapte, iar la număr de cereri primite pe locul şase. În ceea ce priveşte numărul de cereri introduse în baza de date – 22.484 – Bihorul este pe locul 11.

însă deMarţi a fost ultima zi pentru depunerea cererilor de către fermieri.

La nivel de ţară au fost depuse în total 1.202.788 de cereri, reprezentând 108,77% din totalul suprafeţei de referinţă. În continuare, până la 11 iunie 2007, fermierii care nu au depus cereri în cursul campaniei din perioada 1 martie – 15 mai 2007 mai pot depune cereri.

Sumele vor fi penalizate însă cu 1% pentru fiecare zi de întârziere. Ministerul Agriculturii a înaintat Comisiei Europene cererea de prelungire  a termenului limită pentru depunerea cererilor de sprijin cu 15 zile. Dacă răspunsul va fi favorabil, fermierii care vor depune cereri după 15 mai, nu vor fi penalizaţi.

Următoarea etapă, după 1 iulie, este controlul în teren a 6% dintre cererile depuse. Cei controlaţi vor fi traşi la sorţi pe calculator, la Bucureşti.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase