Ricardo Farcaş: „Abordăm turneul cu încredere”

De Teodor Biriş
Ricardo Farcaş (al doilea pe rândul de sus, după portar) şi Călin Jurj, primul de jos (nr. 2)
Ricardo Farcaş (al doilea pe rândul de sus, după portar) şi Călin Jurj, primul de jos (nr. 2) - © Foto: frf.ro
Orădenii Ricardo Farcaş şi Călin Jurj se luptă pentru calificare cu Anglia, Austria şi Azerbaidjan.

Selecţionerul Gabriel Manolache a anunţat lotul lărgit al naţionalei de juniori under 17 (născuţi în anul 2000) pentru turneul de calificare la Turul de Elită, ultima rundă înainte de Campionatul European de anul viitor.

Printre cei 22 de jucători se numără şi orădenii Ricardo Farcaş (Ajax Amsterdam) şi Călin Jurj (Centrul de Excelenţă Tricolor 11 Timişoara). Primul s-a format la Luceafărul, iar al doilea la FC Bihor.
Naţionala se va reuni pe data de 14 octombrie la Centrul Național de Fotbal Mogoşoaia, iar meciurile se vor desfăşura în perioada 25-30 octombrie. Dintre cei 22 de jucători, cinci evoluează în străinătate la cluburile Ajax Amsterdam, Sporting Lisabona, Virtus Entella, Bolton Wanderers şi Getafe. Lista finală a celor 18 jucători care vor fi trecuţi pe lista UEFA va fi anunţată pe 23 octombrie.

În afara României, din grupă mai fac parte Austria, Anglia şi Azerbaidjan, iar turneul se va desfăşura în ţara noastră, la Centrul Naţional de la Buftea şi pe stadionul din Voluntari.

Farcas Ricardo

„Ne propunem să scoatem maximum de la fiecare meci şi la sfârșitul jocurilor din grupă să ne calificăm. Este o grupă foarte grea, dar am încredere că ne putem îndeplini obiectivul. Fiecare echipă pornește cu șanse egale, dar dacă vom fi uniți şi concentrați, avem șanse mari de calificare”, spune Ricardo Farcaş, unul dintre jucătorii de bază ai naţionalei.

Din fiecare grupă merg mai departe primele două clasate, plus alte cinci (din 13) ocupante ale locurilor 3.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase