Richard Balint, nominalizat la premiile UNITER

De Camelia Busu
Reactualizat la:
2Comentarii
Richard Balint, nominalizat la premiile UNITER
Vineri, senatul UNITER a anunţat premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale dar şi nominalizările juriului pentru premiile UNITER.

Au fost anunţate nominalizările pentru premiile UNITER, a XXVII-a ediţie. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018. Juriul a fost alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu.

La categoria Cel mai bun actor în rol secundar a fost nominalizat acttorul Teatrului Regina Maria din Oradea, Richard Balint. De această dată este vorba de o colaborare a sa cu Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”. Nominalizarea este pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson, regia Cristian Juncu. La aceeaşi categorie mai sunt nominalizaţi Alexandru Jitea, pentru rolul Mitch din spectacolul „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București şi Ionuț Vișan, pentru rolul Medvedenko din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București.

„Navigatorul” este o piesă scrisă de autorul dramatic Conor McPherson în anul 2006. Acțiunea este plasată în Baldoyle, o suburbie din Dublin, în Ajunul Crăciunului. Piesa îl are în centru pe James „Sharky” Harkin, un alcoolic care locuiește cu fratele său orb și în vârstă – Richard Harkin.

Pe măsură ce încearcă să stea departe de băutură pe perioada sărbătorilor, Sharky trebuie să îi țină piept irascibilului Richard, dar și propriei conștiințe care îl bântuie. Piesa a fost nominalizată la Premiile Tony și Premiul Olivier pentru Cea Mai Bună Piesă.

„Nici nu știu ce să zic. Mă bucur de nominalizarea asta, mai ales că vine pentru unul din cele două roluri pe care le-am făcut anul trecut, ca proaspăt angajat al Teatrului Național din Tg. Mureș. Și nu o consider o nominalizare doar a mea, ci a echipei de actori cu care am avut șansa să lucrez, practic unii dintre cei mai buni, dacă nu cei mai buni actori ai Companiei Liviu Rebreanu. Cât despre rol… sunt diavolul. Ceva mai ofertant nu poate exista!”, a declarat actorul pentru Bihon.ro&JurnalBihorean.

Spectacolul s-a jucat în premieră naţională la Teatrul Național Târgu Mureș. Următorul spectacol va avea loc vineri 1 martie, de la ora 19.00, la Sala Mare a teatrului din Târgu Mureş.

Richard Balint a mai fost de două ori nominalizat la UNITER, pentru roluri jucate în piese montate la Teatrul Regina Maria. În 2006 a fost nominalizat pentru rolul doctortului Caius din „Nevestele vesele din Windsor””, după William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, iar în 2016 a fost nominalizat la Cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea rolului Gorge în spectacolul „Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, de Denis Kelly, în regia lui Bobi Pricop.

Premii de gală

Vineri, senatul UNITER a anunţat şi premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale care se vor acorda în cadrul galei din acest an. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, s-a acordat Premiul pentru Ecelenţă teatrului UNTEATRU din Bucureşti.

Premii pentru întreaga activitate au primit: actorii Maia Morgenstern, Florin Piersic, regizorul Cristian Pepino, scenografa Nina Brumuşilă şi pentru critică şi istorie teatrală, Doina Papp. Premii speciale au primit: regizorul Decebal Marin pentru teatrul de păpuşi şi marionete, muzicianul Marius Mihalache pentru proiectul „Săftiţa”, actriţa şi coregrafa Andrea Gavriliu pentru mişcare scenică, criticul şi istoriul de teatru Florica Ichim pentru activitate editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu” şi Facultatea de Teatru şi Film din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca.

Nominalizările pentru anul teatral 2018 sunt următoarele:

Debut:

Florin Aioane, pentru rolul Euphemos din spectacolul Medea`s Boys, dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din „Medeea” de Euripide, regia Andrei Măjeri la Apollo111, București

Blanca Doba, pentru rolul Teo din spectacolul Fata Morgana de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Dramaturgilor Români, București

Andreea Tecla și Mădălina Niculae, pentru scenografia spectacolului U.R de Karel Čapek, regia Vlad Cristache la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, secția germană

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Lupoaica de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Țundrea, regia artistică Vasile Manta, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, dramatizarea radiofonică și regia artistică Gavriil Pinte, producție a Societății Române de Radiodifuziune

UNDEva în ’28 de Ilinca Stihi (ep. 1-11), regia artistică Ilinca Stihi, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

Apostolul Bologa, adaptarea după Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)

Circul Matteo, scenariul și regia artistică Alexandru Lustig, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)

Dezertorul, după Mihail Sorbul, adaptarea pentru televiziune și regia Silviu Jicman, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)

Premiul pentru critică de teatru:

Oltița Cîntec
Călin Ciobotari
Cristina Modreanu

Cea mai bună scenografie:

Dragoș Buhagiar, pentru scenografia spectacolului Povestea prințesei deocheate, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, București

Cosmin Florea, pentru scenografia spectacolului Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cea mai bună actriță în rol secundar:

Natalia Călin, pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Sabrina Iașchievici, pentru rolul Mașa din spectacolul Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București

Mirela Oprișor, pentru rolul Stella din spectacolul Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București

Cel mai bun actor în rol secundar:

Richard Balint, pentru rolul Lockhart din spectacolul Navigatorul de Conor McPherson, regia Cristian Juncu la Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”

Alexandru Jitea, pentru rolul Mitch din spectacolul Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București

Ionuț Vișan, pentru rolul Medvedenko din spectacolul Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București

Cea mai bună actriță în rol principal:

Claudia Ieremia, pentru rolul Arkadina din spectacolul Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București

Ofelia Popii, pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota din spectacolul Povestea prințesei deocheate, scenariul Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Ana Ularu, pentru rolul Marianne din spectacolul Constelații de Nick Payne, regia Radu Iacoban la Teatrul ACT, București

Cel mai bun actor în rol principal:

Andrei Huțuleac, pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, București

Emilian Oprea, pentru rolul Trigorin din spectacolul Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București

Alexandru Potocean, pentru rolul Apostol Bologa din spectacolul Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cea mai bună regie:

Alexandru Darie, pentru regia spectacolului Coriolanus de William Shakespeare la Teatrul Bulandra, București

Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman la Teatrul Metropolis, București

Tompa Gábor, pentru regia spectacolului Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun spectacol:

Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București

Povestea prințesei deocheate, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor