Richard Balint: „Premiul nu e neapărat al meu, e al întregului spectacol”

De Camelia Busu
Richard Balint
Richard Balint - © FOTO: Camelia Buşu
Actorul a mai fost înainte nominalizat de două ori la Premiile UNITER cu roluri jucate la Oradea.

Richard Balin spune despre premiul UNITER primit la categoria Cel mai bun actor în rol secundar că este o recunoaştere a performanţei actoriceşti, şi că până la urmă nominalizările contează. Pentru un actor tânăr, probabil este o rampă de lansare. Au fost mulţi care s-au lansat la Bucureşti pe un premiu UNITER şi au fost luaţi de teatrele de acolo. Dar pentru el, este recunoaşterea atâtor ani de teatru şi de performanţe teatrale.

„E un premiu până la urmă de care mă bucur. Şi nu iau acest premiu ca pe un premiu personal, vreau să îl iau ca pe un premiu al întregii echipe din «Navigatorul», cu care am lucrat la Târgu Mureş. În acel spectacol nu există un rol principal sau secundar. Toţi sunt extraordinari. «Navigatorul» este un spectacol de echipă, toată lumea munceşte, toţi sunt foarte buni. Veţi avea ocazia să îl vedeţi în festival. Cine va veni să îl vadă, să ştie însă că limbajul nu e tocmai ortodox, e un spectacol cu irlandezi beţivi…”

Întrebat cum a fost să primească premiul UNITER din mâna profesorului său, Cornel Răileanu, răspunsul a fost „Minunat!”. Richard Balint vorbise înainte de spectacol cu profesoara sa, Cristina Pardanschi, şi a aflat că, oarecum, a fost un moment regizat. În momentul în care au văzut că este nominalizat, i-au spus profesorului Răileanu că el trebuie să fie cel care acordă premiul, pentru orice eventualitate. „Cristina Pardanschi şi Cornel Răileanu sunt doi oameni absolut minunaţi şi am avut foarte mare noroc, pentru că dacă nu îmi erau ei profesori, cu siguranţă n-aş fi făcut actorie. Asta ştiu sigur. Nu aş fi intrat la actorie!”

Richard Balint a mai fost de două ori nominalizat la UNITER, pentru roluri jucate în piese montate la Teatrul „Regina Maria”. În 2006 a fost nominalizat pentru rolul doctorului Caius din „Nevestele vesele din Windsor”, după William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, iar în 2016 a fost nominalizat la Cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea rolului Gorge în spectacolul „Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” de Denis Kelly, în regia lui Bobi Pricop.

„Aveam ocazia să iau acest premiu cu spectacole ale Teatrului Regina Maria de două ori. N-a fost să fie! Sunt la fel de mândru de rolul pe care îl fac în acest spectacol de la Târgu Mureş, pe cât sunt de mândru de spectacolul pe care l-am făcut cu Bobi Pricop, în «Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas». Eu le iubesc la fel de mult. Sunt două roluri de referinţă pentru mine, ca actor. Simt că pentru Gorge Mastromas meritam acel premiu, dar până la urmă meseria asta nu este despre premii. Şi oricum, şi acea nominalizare a fost făcută de fapt «pe spatele» colegilor mei, pentru că şi acel spectacol, în mare parte, este susţinut de ceilalţi colegi. Ei mă ridică, ei mă fac ceea ce sunt. La «Navigatorul» e acelaşi lucru. Eu sunt Diavolul. Sunt un personaj supranatural. Nu scot flăcări pe gură, nu fac ochii roşii, nu scot coarne, nu îmi cresc aripi. Pur şi simplu, frica pe care o inspir în acel spectacol este dată de felul cum mă joacă ceilalţi din scenă. Altfel nu aş putea să fiu nimic. Frica e jucată de ceilalţi. Eu sunt jucat de ceilalţi. De aceea spun că premiul nu e neapărat al meu. E al întregului spectacol, al tuturor colegilor mei din acest spectacol, pentru că prin ei am făcut rolul ăsta”.

Spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson, în regia lui Cristian Juncu, va fi jucat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea luni, 3 iunie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului „Regina Maria”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !