Ridică mopedele neînregistrate

26Comentarii
Ridică mopedele neînregistrate
ORADEA – Poliţiştii Serviciului Rutier Bihor au ieşit la „vânătoare” de mopede neînmatriculate sau neînregistrate. Toate mopedele cu probleme, descoperite în trafic, vor fi imobilizate şi duse la sediul IPJ Bihor, unde vor staţiona până când stăpânii vor rezolva neregulile sesizate. Video

„Acţiunea noastră vine pe fondul unei reacţii pe care trebuie să o avem la ceea ce se întâmplă în oraş. Am avut foarte multe sesizări legat de zgomotul pe care îl produc copiii şi tinerii care folosesc aceste mopede, pe timp de noapte mai ales. În ultima perioadă am desfăşurat mai multe acţiuni de prevenire, iar ceea ce facem noi astăzi este o  reacţie la ceea ce tindea să devină un fenomen. Pe această cale îi rog pe părinţi să conştientizeze că îţi expun  copiii la un mar pericol, prin folosirea acestor mopede. Să conştientizeze că prin folosirea acestora, copiii pot comite contravenţii sau chiar infracţiuni. Dar cel mai grav lucru este că îşi expun viaţa şi integritatea corporală în eventuale accidente”, explică comisarul şef Liviu Popa, şeful IPJ Bihor.

„Avem deja mopede care sunt imobilizate. Nu putem tolera în trafic aceste vehicule neînmatriculate sau neînregistrate. Legea prevede imobilizarea lor, până când cauzele care au dus la aceasta încetează. Deci când ele se înmatriculează sau se înregistrează, stăpânul le primeşte înapoi. Cei care au acte că le-au dobândit legal, le vor primi în custodie pentru a le putea duce la Registrul Auto Român şi mai apoi la înmatriculare sau înregistrare. Vrem să lucrăm şi pe combaterea concursurilor de viteză în care sunt implicaţi motocicliştii şi cei care conduc mopede. Acţiunile se vor desfăşura în întregul judeţ, în fiecare localitate, atât cu participarea lucrătorilor de poliţie rutieră, cât şi a celor de la posturile comunale de poliţie”, precizează comisarul şef Dorin Sava, şeful SPR Bihor.

Poliţiştii spun că aceste acţiuni vin ca urmare a creşterii îngrijirătoare a numărului accidentelor în care sunt implicaţi motocicliştii sau conducătorii de mopede. Astfel, în Bihor dacă în 2006 au avut loc şapte accidente cu motociclişti, anul acesta s-au produs deja 17, soldate cu trei morţi. De asemenea, numărul accidentelor în care sunt implicate mopedele a crescut de la 11 în 2006, la 33 anul acesta.

„Poliţia rutieră nu poate rămâne indiferentă la aceste creşteri, pentru că vârsta medie a celor implicaţi este undeva puţin peste 20 de ani, iar mulţi dintre ei sunt minori”, mai spune şeful SPR Bihor.

Poliţiştii mai avertizează şi asupra faptului că amenzile care îi vizează pe cei care circulă pe două roţi sunt destul de mari. De exemplu pentru nefolosirea căştii de protecţie se pot alege cu o amendă de 234 de lei.

Ovidiu Morcan



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor