Riscul administratorilor de firme

1Comentariu
Riscul administratorilor de firme
REŞIŢA – Legea nr. 441/2006, privind societăţile comerciale, înlocuieşte Legea 31/1990, intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007. Aceasta aduce o serie de modificări substanţiale vechii legi, inclusiv mai multe responsabilităţi, dar şi mai multe sancţiuni pentru administratorii firmelor care nu respectă legea.

Noile prevederi legale au în vedere toate formele de organizare a societăţilor comerciale, fie că este vorba de societăţi pe acţiuni (SA), sau societăţi cu răspundere limitată (SRL).

Printre cele mai importante prevederi se regăseşte şi pedeapsa cu închisoare de la unu la trei ani pentru fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii care se împrumută sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta, ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma fiind peste limita prevăzută de art. 1./L.441, sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii (limita este de 5.000 de euro, aplicabilă valorii exigibile cumulate a operaţiunilor precizate mai sus).

Doina Rolea
doina.rolea@informmedia.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor