Rita şi acoliţii ei

Y2K, „gândacul” mileniului, celebra disfunctionalitate care trebuia sa blocheze computerele la trecerea de la 1999 la 2000, s-a dovedit a fi floare la ureche pentru statele lumii.

Nu s-au prabusit mai multe avioane decât de obicei, bancile au functionat în continuare, Internetul nu a fost afectat si nici oamenii în mod deosebit. La cinci ani de la aceasta panica artificiala asemanatoare cu cea din urma teatrului radiofonic al lui Orson Welles (adaptarea cu „Razboiul Lumilor”), Terra trebuie sa se confrunte cu furia celui mai loial companion al ei dintotdeauna: natura. Daca Apocalipsa poate fi prevestita, în opinia celor ce cred orbeste în asa ceva, anul curent este un semn ca cele povestite de Biblie se pot întâmpla; poate chiar mai devreme decât s-ar astepta unii! Am putea concluziona ca Dumnezeu este suparat pe oameni sau ca este îngrijorat ca numarul locuitorilor de pe a treia roca de la Soare este alarmant de mare raportat la resursele existente pe Pamânt, deci doreste sa ne decimeze, spre binele nostru.

Mai mult, acum, în mileniul trei, Celui de Sus începe sa-i para rau ca i-a pedepsit tare de tot pe oameni pe vremea lui Noe; cele întâmplate în Sodoma si Gomora par acum nazbâtii de copii mici fata de cum se prezinta omenirea actualmente. Sau, cel putin, si asa se pot întelege semnalele trase de calamitatile naturale cu care se confrunta planeta albastra în ultima perioada. Sa le luam metodic…

Încerc sa înteleg ca teritoriul Statelor Unite este luat tinta de uragane care mai de care mai naprasnice; se spune ca acest lucru se datoreaza politicii externe, care nu mai „cânta” despre lupta împotriva terorismului. Efectele devastatoare ale furtunilor uriase nu sunt atenuate nici macare de numele inventive date acestor fenomene.

Când citesti în ziar ca „Rita e în crestere” te îngrozesti din start, pentru ca nu te poti gândi ca ar fi vorba despre vreo fetita a unei celebritati care se dezvolta vazând cu ochii. De altfel, nu ar fi de mirare ca ofiterii de stare civila din SUA sa raporteze ca nou-nascutelor nu li se mai da nici în ruptul capului acest nume, Rita. Pe lista neagra mai pot fi si alte prenume: Arlene, Bret, Cindy, Andrew, Wilma sau Tammy sunt doar câteva dintre ele.

Ce-o fi având, însa, Mama Natura cu noi, sarmanii români? Pai nu suntem si asa destul de napastuiti? Mai trebuia sa vina si urgii apoase repetate peste noi? Un amic mi-a spus un banc în careva zi. Cica Sfântul Petru e întrebat daca nu cumva ar trebui ca românii sa mai fie lasati în pace, dupa inundatiile repetate din Banat, Moldova etc. La care raspunsul portarului din Paradis este: „…daca si-au dorit un presedinte marinar, acum le dam apa destula…”.

Va înteleg daca nu râdeti în hohote si chiar nu cred ca e coada jocului politic la mijloc. Nici chiar asa! Sau da? Nu… Nu cred ca si-a dorit cineva cu atâta ardoare ca, de exemplu, podurile militare de la Maracineni sa se rupa sau ca atâtea case sa fie luate de viituri. Singurul lucru de dorit ar fi fost ca asemenea situatii de criza sa spele aroganta de pe mutrele unora dintre politicieni!


Natura ar putea fi suspectata ca lucreaza pentru Opozitie, punându-i la încercare grea pe actualii guvernanti. Si aici, si dincolo de Ocean. Rita si acolitii ei îsi fac treaba. Sa vedem riposta! Si dincolo de Ocean, dar si aici!

Andrei Sandor